Dăunaşul nu sună întotdeauna de două ori la usă

Iti aprinzi un trabuc  si deschizi o sticla de whisky. Formezi numarul, suna. Alo, sunt eu Picasso. Hai ma, c-am glumit! Gicule sau cum te-o chema, azi m-a lovit unul in trafic, cu carnetul luat la Pitesti. Trimite-mi te rog un Gigel sa faca constatarea , stau in Giurgiului, pe stanga, cum treci de Mall. Hai te pup, ma , poate ne si cunoastem intr-o zi!

Dom’le asta e adevarata fericire. O tigara la cafeaua de dupa coniac si orice accident de masina devine un eveniment chiar placut. Ai bubulina lovita ? Suni la firma de asigurari si vine mintenas daunasul , unde vrei tu sa-l chemi. De unde stii asta ? Din presa , ca ziarele nu minte niciodata. Ia sa vedem:

EVZ, azi 13 februarie: ‘ Firmele de asigurari sunt obligate sa constate avariile unui autovehicul, produse in urma unui accident, in locul indicat de catre pagubit si nu doar in centrele lor de constatare a daunelor”

4tunning.ro:  Autoritatea pentru Supraveghere Financiara a decis ca de azi incolo dauna se poate constata oriunde vrea pagubitul, iar masina poate fi reparata in orice service.

economica.net care citeaza un clasic in viata : “”Începând de astăzi, asigurătorii RCA sunt obligaţi să efectueze constatarea daunelor în locul indicat de către pagubit şi nu doar în centrele lor de constatare a daunelor”, spune Cristian Muntean, pe pagina sa de facebook.

“Este o premieră în România!, adauga Marele maestru al combinatiilor. Dispare în sfârşit, conceptul de punct de constatare a daunelor. Felicitari departmentului de protecţie a consumatorului din ASF!”

Felicitari-felicitari dar parca-i prea frumos ca sa fie adevarat Am sunat la ASF sa ne lamureasca, si de acolo am inteles  ca nu e nicio premiera, decat in capul vuvuzelei. Mai exact nu exista articol de lege care sa stipuleze faptul ca pagubitul trebuie musai sa mearga cu autoturismul avariat la centrul de daune al asiguratorului si viceversa nici  constatatorul nu  este obligat prin lege  sa se deplaseze la locul unde se afla automobilul avariat al pagubitului. Pur si simplu aceste lucruri sunt lasate la intelegerea partilor.

 

Daca accidentul e unul usor iar automobilul ramane deplasabil atunci stingi trabucul, lasi sticla nedesfacuta si te duci frumos la centrul de daune al asiguratorului persoanei vinovate, pentru constatare. In schimb, daca masina e nedeplasabila, te resemnezi, aprinzi trabucul, desfaci sticla apoi pui mana pe telefon si chemi agentul la locul faptei. E ca in bancul cu rabinul ” Si tu ai dreptate, si tu ai dreptate!

In final cateva date care ajuta la lamurirea cazului. In piata asigurarilor activeaza circa 1200 – 1300 agenti constatatori de daune auto care instrumenteaza anual  circa 350.000 – 400.000  dosare de dauna. Daca acesti oameni ar fi obligati sa faca constatarea exclusiv la locurile indicate de pagubiti, asa cum sugereaza ziarele, termenul de 5 zile lucratoare n-ar mai putea fi respectat, prima de asigurare ar creste semnificativ  iar nervozitatea clientilor n-ar mai  putea fi stinsa nici macar cu un trabuc si o sticla de whisky.

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published.