“The Ace” sau carciuma unui guru al asigurarilor (partea a II-a)

Si am ajuns la al treilea toi din tuica de Zetea, cocotati pe scaunele inalte, tip egreta sau cocostarc in timp ce  depanam amintiri nemuritoare despre patronul locantei. In firma, toata lumea auzise de el dar putini din angajatii de la etajele inferioare si din sucursala aflata la parter stiau cum arata la infatisare seful cel mare. Asta pentru ca CC nu prea iesea din biroul lui aflat  la etajul 5 decat pentru a merge la serviciul contabilitate , unde se intretinea deseori pe probleme de cifre cu doamna de acolo. Se si facea misto in firma  cum ca daca-l duci pe The Ace la alt etaj, s-ar rataci, n-ar mai sti sa se-ntoarca . Glumite inocente de corporatisti!

Sa revenim insa la carciuma. Barul, acolo unde am ales sa ramanem din motive de clima mai prietenoasa, e construit in cel mai pur stil englezesc, cu o  mare atentie pentru detalii. Totul e la linie, la dunga, la virgula. Imbinarile la colturi ale materialelor sunt abia perceptibile. E limpede, nu s-au bagat doar multi bani ci si multa stiinta a bunului gust. Scaune  inalte si mese rotunde, potrivite mai degraba pentru consumatorul grabit dar si mese joase cu banchete comode , bune pentru servit masa si adaptate  pentru consumul bautorilor fruntasi de cursa lunga.  Tagma in care, evident,  ne-am inclus si pe noi. Pe toti cei patru pereti ai barului trona cate o plasma de circa 1,50 – 2.00 m, fiecare deschisa pe cate un canal de sport. Semn clar ca , daca esti microbist, aici este un loc al pierzaniei, numa bun de exersat.

Si a venit din nou Florin care auzindu-ne cum il evocam pe patron ne-a servit-o simplu : ” Am lucrat in mai multe locuri, dar in viata mea n-am dat de un asemenea sef ! Adica cum ? am fost curiosi sa aflam. “Dom’ne , se amesteca in toate. Cand am avut Grand Opening la restaurant ne-am trezit ca ne lua cuiele si ciocanul din mana, ca sa ne  arate el cum se bate corect o scandura . Am ras, si l-am recunoscut pe CC,  pasionat al bricolajului, care iata, acum avea jucaria lui la care visa probabil de multa vreme.

Si iata ca dupa trei randuri de tuica de Zetea, pe nesimtite, o pardalnica de  foame  ne-a avertizat ca e cazul sa trecem la lucruri mai serioase. Ne-am mutat la mesele joase, dotate cu banchete tapitate cu burete si piele dintr-un fel de puta de papagal. N-am reusit sa-mi dau seama exact ce era, din pricina de semiintuneric si semialcoolism. De mancat, am mancat ce se vede mai jos. Eu m-am aruncat la o portie de doua persoane, avand promisiunea colegilor ca voi fi ajutat sa ies din impas daca o sa fie cazul. Porcarii care includeau doua tipuri de carnati, o ceafa, mici, costita si vreo trei feluri de muraturi. In ordinea alfabetica, castraveti, gogosari, varza. Plus mujdei de usturoi si mamaliga, ca sa vorbim romaneste. Ca sa va fac sa salivati si mai mult, va spun ca am stins tot acest parjol cu o sticla de Sauvignion blanc de Liliac, un vin foarte bun

,

IMG-20180301-WA0000

 

O sa spuneti ca la asemenea meniu , mergea, mai degraba un vin rosu. De acord, doar ca am ales alb gandindu-ne la colegul nostru avocatul-pelican care a comandat un somon. Or somon dres cu vin rosu nu prea mergea, asa ca ne-am sacrificat cu eleganta. Aici ne-am amintit din nou de “The Ace” care avea cu mancarea o relatie foarte rece . “Constantinescu mananca cu un nod in gat ca si cum ar avea mereu o datorie de platit” obisnuia sa spuna Gavril Muresan, fostul Director general adjunct al Allianz Tiriac, un tip de o rara eleganta.  In ciuda renumelui patronului, de om care se hraneste doar pentru ca-i musai, la The Ace se mananca bine. Avocatul-pelican i-a dat somonului din  farfuria proprie nota 8, adica bine spre foarte bine. Par voie de conséquence, il credem pe cuvant, omul e un obisnuit al carciumelor cu staif.

IMG-20180301-WA0004

 

In mod cu totul surprinzator ceilalti doi boieri, au ales oaia. Niste cotlete de berbecut, respectiv, pastrama de oaie, cum vedeti in imaginile pe care vi le pun la dispozitie. Omul cu pastrama n-a fost prea incantat , o spun de la bun inceput. Cam tare, cam atoasa, cam nu stiu cum. Dar riscul face parte din profesia de asigurator asa ca l-am plasat in reasigurare si retrocesiune, impartind cu el corespunzator portiile noastre , pe principiul mutualitatii. Adica sa mearga vinul, sa cante muzica ! Si ajunsi la acest capitol, sa spunem ca barul de la “The Ace” ne-a intampinat cu o combinatie de muzica neagra (blues)  si jazz care a uns pe suflet inimile noastre de masculi ajunsi, ba chiar un pic trecuti de pragul celor 50 de primaveri. Am identificat Sugar Blue, Rick Estrin, Miles Davis. Cam asta recomanda doctorul, indiferent de ce boala suferi !

IMG-20180301-WA0003IMG-20180301-WA0002

Am incheiat festinul, apoteotic cu un digestiv si o cafea. La nota de plata nu ne-am bagat , ca eram invitati, dar am observat un rictus nervos pe fata omului care a scos portofelul, semn ca se putea si mai bine. Trecand insa peste acest mic detaliu care pe noi ne-a lasat rece, as trage concluzia ca macar la o ocazie, merita sa mergeti la “The Ace”. Eu, unul o sa revin, daca fiu-meu trece de examenul de admitere la liceu, in vara. Daca nu atunci, poate cand ma  mai invita cineva. Doamne-ajuta !

 

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published.