Adevaruri despre piata asigurarilor

Un articol de opinie scris pe facebook de jurnalistul Adrian Dumitrache a cutremurat lumea asigurarilor obisnuita pana acum cu vorbe frumoase dar lipsite de continut despre potentialul pietei si alte platitudini cu aroma de PR. Cu acordul autorului,l-am preluat pe blogul meu si vi-l ofer spre lectura, nu inainte de a-i adresa lui Adi sincere felicitari pentru o realizare jurnalistica de exceptie. Asadar :

 

Adrian Dumitrache
Scriu despre asigurări din anul 2001, când pe piață activa SAR Transilvania, viitoarea BT Asigurări, care, împreună cu Asiban, condusă la un moment dat de un anume Busuiocescu (sunt puțini care și-l mai aduc aminte), au format viitoarea Groupama, și părul a început să-mi albească de când aud la conferințele de profil sau în discursurile șefilor perindați pe la conducerea autorității de reglementare despre imensul potențial al industriei, numit mai nou spațiul fabulos de creștere a asigurărilor.
Nu sunt un specialist, dar apreciez că la baza acestei industrii trebuie să stea încrederea, adică siguranța că firma căreia îi achiți prima de asigurare va plăti despăgubirea atunci când riscul acoperit de poliță s-a întâmplat și a provocat daune.
În ultimii 5 ani, industria asigurărilor a fost zguduită de două mari falimente, Astra și Carpatica, fără să mai punem la socoteală Forte Asigurări, LIG Insurance sau Onix, plus derapajele Euroins sau City Insurance.
Au fost falimente și în trecut, cum ar fi Grup As, Metropol sau Euroasig, dar impactul a fost limitat pentru că erau companii de talie mai redusă și piața a absorbit șocurile pe fondul unei efervescențe provocate de dinamica economiei României, care intrase în NATO și apoi în UE.
Piața asigurărilor are un supraveghetor, CSA până în 2014, apoi ASF.
Conform legislației, această autoritate are obligația să monitorizeze atent evoluția pieței, să vegheze la buna funcționare a asigurătorilor, pentru a proteja interesele clienților. Adică, pe scurt, trebuie să transmită încredere consumatorilor.
Despre ce încredere în asigurări putem vorbi atunci când doi mari jucători intră în faliment? Poți să treci cu vederea când închei o poliță RCA pe 6 sau 12 luni și asigurătorul tău intră în faliment, poți să spui că ai avut ghinion, dar când semnezi o poliță de viață pe 20 ani, ai alte așteptări.
Astra, spre exemplu, vindea și polițe de viață, unele pe 20 de ani. Ce-au simțit clienții fostei perle a asigurărilor patronată de răposatul Adamescu când au auzit că Astra are o gaură în bilanț de câteva sute milioane de lei, RON, nu ROL, că a intrat în faliment și ei erau la jumătatea contractului? Ce-a fost în sufletul lor? Poate s-au întrebat: dar ăia de la autoritatea de supraveghere ce-au păzit, că am auzit că au salarii babane?
În 2007, dacă îmi aduc bine aminte, piața se situa sub 2 miliarde de euro și intrarea în UE a umflat optimismul reprezentanților fostei CSA și ai jucătorilor din piață.
Mi-a aduc aminte (parcă văd și acum niște grafice în ZF, cu fostul șef CSA Nicolae Crișan alături) că se anticipa că piața va ajunge la 3-4 miliarde de euro în doar câțiva ani, că linia subscrierilor va sparge tavanul graficului.
Chiar un reprezentant al Roland Berger (am fost prezent la conferință) estima că în 2017 industria de profil va atinge 20 miliarde de euro, că va crește ponderea asigurărilor de viață, că zeița polițelor auto va coborî de pe piedestal, că România va intra în sfârșit în rândul piețelor normale, cum erau catalogate cele ale Ungariei, Cehie sau Poloniei.
După 12 ani, realitatea cifrelor arată că piața locală abia a depășit 2 miliarde de euro și în anul de grație 2019 avem aceleași ponderi: viață – 20%, non-viață – 80%. Adică suntem tot în lumea a treia a asigurărilor, niște subdezvoltați.
Acum aproape 10 ani am asistat la sedința de avizare la conducerea CSA a fostului CEO Allianz-Țiriac. Avea, zic eu, toate atuurile: experiență recunoscută de toată piața, știa cum funcționează un asigurător (doar înființase cu banii lui Țiriac viitoarea companie cumpărată de grupul german Allianz) și, foarte important, avea suficienți bani pentru a fi incoruptibil.
Propus chiar de Putere, Cristian Constantinescu a venit pregătit, ca orice specialist care se respectă, și a spus clar și răspicat că fosta conducere CSA a amânat să semneze certificatul de deces al unor asigurători. N-a nominalizat, dar a fost clar la cine a făcut referire.
În fața unei comisii care nu se aștepta la atâta sinceritate, Constantinescu a mai spus că, dacă va fi numit la șefia autorității, vrea să facă un audit la toți asigurătorii prezenți pe piață și la toți angajații din CSA.
Vroia să aibă o imagine clară asupra industriei, asupra viitorilor colaboratori, voia să știe pe cine și pe ce se va baza, vorba lui Moromete, adică vroia încredere până la urmă.
Speriați de perspectivă, mai ales că unii aveau soțiile, amantele, copiii și rudele pe lista angajaților din CSA, parlamentarii Puterii din comisia de avizare l-au respins prin vot secret pe cel numit patriarhul asigurărilor, fapt ce a stârnit uimirea Opoziției.
Din altă perspectivă, cred că românii nu prea au încredere în asigurări din cauza agenților de vânzări, care, în goana lor după comision și, implicit, cotă de piață pentru angajatori, au promis marea cu sarea, că polița e full, că e all inclusive, că acoperă tot, orice.
Și venea momentul daunei, iar o clauză scrisă cu litere mici undeva în josul uneia dintre multele pagini ale stufosului contract de asigurare, despre care agentul de vânzări nu a pomenit (și chiar dacă ar fi pomenit, clientul tot nu ar fi înțeles-o), spunea că se exclude de la plata daunei tocmai situația în care se afla clientul. După o astfel de situație, cum se simte clientul? Păcălit e puțin spus.
Cum să ai tu, consumator, încredere într-un asigurător, într-o poliță de asigurare, că vei fi despăgubit la timp, când firme mari intră în faliment, când auzi că unii asigurători sunt în deficit de capital (adică nu au bani să-și onoreze obligațiile) și au nevoie de infuzii de câteva sute de milioane de lei?
Ce încredere să ai când unii clienți sunt plimbați de la Ana la Caifa pentru o despăgubire pe banala poliță obligatorie RCA? Cum va fi, se poate întreba îndreptățit un client, când îmi va lua foc casa și mă voi duce la asigurător să-mi plătească despăgubirea?
Ce încredere să mai aibă clienții în spusele reprezentanților autorității de reglementare, plătiți cu bani frumoși, când aceștia clamează că protejarea intereselor clienților sunt principala lor preocupare?
Să mai punem la socoteală că foști șefi ai CSA și ai unor asigurători au dat cu subsemnatul la DNA și au înnoptat în arestul Poliției sau au primit sentințe penale cu executare?
Imensul potențial al pieței asigurărilor există, fără nicio îndoială, se poate ajunge rapid la dublarea pieței, dar e nevoie de încredere, care se câștigă în timp, și se pierde imediat atunci când, din cauza unor interese politice, mimezi că ești autoritate și te joci de-a supravegherea asigurărilor pe banii altora, ai clienților.
Al doilea motiv principal pentru care asigurările nu s-au dezvoltat în România este lipsa culturii financiare, a educației financiare în rândul populației.
Uitându-mă pe diverse forumuri unde se discută despre asigurări, pentru mine este clar că foarte mulți români nu înțeleg ce înseamnă o poliță de asigurare și cum funcționează. Totuși, lucrurile au mai evoluat în ultimii ani, ASF-ul și piața fac eforturi în direcția educării, dar încă mai este de lucru.
A încheia o asigurare presupune din partea unui client să fie prevăzător, să înțeleagă că există niște riscuri, să le ia în calcul și să le acopere cu o poliță, plătind o sumă de bani, o primă. Altfel, se expune unui risc, care, dacă se întâmplă, îi provoacă pierderi și-l trage înapoi.
Mulți dintre români sunt neîncrezători că alții ar putea să-i ajute contra cost sau merg pe principiul “nu mi se întâmplă mie așa ceva, n-am eu ghinionul ăsta” pentru că fie sunt ignoranți, fie preferă să rămână cu banii în buzunar.
Și dacă se întâmplă riscul, caută scuze și aruncă vina pe soartă, pe Miorița, pe destin, că a fost ghinion, că arbitrul vieții a ținut cu adversarul.
De asemenea, sunt mulți români care, în cazul asigurărilor de viață, au impresia că vor deveni mai bogați dacă încheie una.
La aniversarea poliței observă că lucrurile nu stau așa cum și-au închipuit și afirmă că au fost păcăliți de asigurător.
Cum adică, se întreabă mulți dintre ei, am plătit o poliță timp de câțiva ani sau mai mulți și la sfârșit nu primesc nimic, nici măcar banii pe care i-am achitat în condițiile în care nu s-a întâmplat nimic, nu a avut loc riscul.
Practic, există un dezechilibru major între așteptările clientului (sau ce-a înțeles el atunci când i s-a explicat polița) și realitatea impusă de clauzele din contract.
E foarte dificil să explici unui astfel de client, care a scos din buzunar o sumă de bani, adică ceva palpabil, că el a fost acoperit timp de 12 luni sau mai mult împotriva unui risc, adică ceva nepalpabil, ceva din viitor, care putea să se întâmple. Iar dacă la finele contractului nu se întâmplă riscul asigurat, el a rămas cu banii dați, nu a primit nimic în schimb și consideră că firma l-a păcălit, l-a furat, i-a băgat mâna în buzunar cu polița aia nenorocită, despre care agentul de vânzări spunea că este cea mai bună soluție pentru nevoile sale, eventual că-l îmbogățește.
Legat de lipsa de interes a românilor față de asigurări, companiile ar trebui să țină seama, așa cum spunea un reputat antropolog român, de conotația expresiei “a plăti o poliță cuiva”, care, conform DEX, înseamnă a se răzbuna pe cineva. Să dai bani pe o poliță și să nu primești despăgubirea la timp sau pe care obiectiv ai așteptat-o, ăsta da masochism financiar.
În opinia mea, dincolo de știința de a identifica corect nevoile clientului și a-i vinde polița potrivită, asigurătorul trebuie, prin agentul de vânzări, să-i explice pe înțelesul acestuia care sunt riscurile acoperite, ce trebuie să facă el, client, în situația apariției unuia dintre riscuri, ce va face asigurătorul și cum îl va susține într-o astfel de situație.
Cu alte cuvinte, tu client plătești X lei, eu asigurător acopăr Y riscuri și plătesc suma Z în următoarele W situații. Orice altceva este în afara contractului de asigurare.
Când toate aceste informații vor fi clar înțelese, când totul va fi limpede, atunci clientul va deveni mai încrezător, mai educat, cu o cultură financiară mai bună.
Iar imensul potențial, acel fabulos spațiu de creștere, adică unicornul, cum mucalit spunea un coleg din presă, se va concretiza în cifrele asigurătorilor, dar și în mai buna acoperire a clienților împotriva evenimentelor mai puțin plăcute, cu care unii dintre ei se vor confrunta de-a lungul vieții.

 

2 responses to “Adevaruri despre piata asigurarilor”

  1. Anonymous says:

    ”Nu sunt un specialist, dar…”

  2. Film Base says:

    In piata de asigurari actioneaza dupa caz si societati de intermediere care negociaza si incheie contracte de asigurare si reasigurare, ori presteaza servicii de specialitate pentru societatile de asigurare-reasigurare.

Lasa un comentariu:

Your email address will not be published.