Ba baieti, traim vremuri grele, asta-i clar. Nu mai e loc de bascalie, de pamflet, de ironie fina, facem o pauza pentru o vreme si trecem la lucruri mai adaptate situatiei.

Cum ar fi fotografia de mai sus, dati click pe ea. In ea vedeti o masinarie complicata, un ansamblu de conducte si vase Berzelius iar alaturi un om cuplat la masinarie care n-are altceva mai bun de facut decat sa se joace cu o minge rosie. O regresie din anii copilariei ? Cine stie..

Cine este personajul, n-are nicio insemnatate. Daca lucrati in asigurari, atunci o sa-l recunoasteti si singuri. Ce face el e un lucru mult mai important. Trecut  prin experienta COVID, fara daune majore, omul doneaza plasma, incercand astfel sa-i ajute si pe altii sa treaca peste belea.

Un gest umanitar frumos si firesc, de altfel, Motiv pentru care ma gandesc ca  exemplul omului cu nume de cartel columbian al placerilor vinovate ( cum l-am denumit mai demult) va fi urmat  si de alti colegi care au trecut deja  prin boala. In definitiv, urmand principiul mutualitatii, in asigurari, punem multi mana de la mana ca sa-l ajutam pe cel aflat in necaz . Luati-o atunci  ca pe o sarcina de serviciu!

Intrebare venita de la un cititor al blogului:

Daca sunt de meserie cioban pot sa devin consultant de daune auto ?

Raspunsul nostru:  Este chiar indicat. Experienta  cu oile va va ajuta sa directionati pagubitii RCA catre service-urile prietenilor nostri.

Bai baieti, lumea se schimba! Apar profesii noi si dispar meserii care au avut succes timp de sute de ani. Vestea buna este ca ,intre acestea, sunt si unele obiceiuri care au  rezistat trecerii timpului. Daca va ganditi la profesor sau medic, lasati-o balta : e prea usor raspunsul, incercati altceva.

Inginer financiar cum va suna ?  De la vechii greci si pana astazi reprezentantii acestei nobile profesii s-au adaptat perfect vremurilor, ba chiar au capatat un al saptelea si al optulea simt. Si asa ajungem la asigurari.#

 Acest articol va fi distribuit maine 05.03.2020  abonaților Asigurăriblog Plus. Puteți face parte din aceasta categorie de cititori fideli, trimițând un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Abonamentul este gratuit și nu sunt necesare alte date personale.

Mărirea si decăderea companiei ARDAF este, fară indoială, un subiect pentru orice manual de istorie a asigurărilor .

Un fragment din această poveste interesantă îl puteți găsi mai jos. El face

parte din cartea „O istorie a pieței asigurarilor, prin ochii unui jurnalist”, un proiect ambițios pe care sper să-l duc la bun sfârșit în perioada următoare .

 Amintesc că acest articol a fost mai întâi distribuit abonaților Asigurăriblog Plus. Puteți face parte din aceasta categorie de cititori fideli, trimițând un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Abonamentul este gratuit și nu sunt necesare alte date personale.

ARDAF

 
La jumătatea anilor ’90, ARDAF era o marcă la fel de cunoscută în Romania că și celebra băutură răcoritoare Coca Cola ,care abia intrase pe piața locală și despre care romanii auziseră mai mult din filme. Astăzi pare incredibila comparația dar daca urmărim reperele importante din ceea ce a însemnat mărirea și decăderea firmei Asigurare Reasigurare Dacia Felix (ARDAF) o să înțelegem și de ce.

Ce mai înseamnă astăzi brand-ul ARDAF ? El se află în proprietatea firmei RSC Consulting, o companie de training și recrutare care aparține fostei președinte a companiei, Steluta Racolța.

Și planurile sunt pe termen lung.

“Voi folosi acest brand, prin intermediul ONG-ului “ ARDAF resurse umane”, având drept colaboratori oamenii care au contribuit la construcția societății de asigurări și a brandului ARDAF, spune Racolța.

Și acum să începem povestea.

ARDAF s-a înființat în 1992, fiind a doua firmă privată de asigurări din România , după UNITA, fondată cu un an mai devreme. Destinul ei este legat indisolubil de acela al fondatorului său, Banca Dacia Felix, de unde provine și denumirea companiei. Fară să intrăm prea mult în amănunte vom spune că Banca Dacia Felix, infintatî în 1991, a fost , la vremea respectivî a doua instituție bancara privata, apărută Romania, la Cluj Napoca.

Termenul de instituție bancara este ușor impropriu pentru că în anul de gratie 1991, încă nu existau reglementari legale în ce privește domeniul bancar. În consecință Dacia Felix s-a înființat pe baza legii societăților comerciale, și-a adăugat pur și simplu în denumire cuvântul “banca” și a început să atragă fonduri de la populație.

Dar rolul băncilor nu este doar acela de a aduna bani din piață financiara ci și de a oferi credite. Astfel că, după modelul vremii, la un an de la fondarea Băncii Dacia Felix, acționarii acesteia au decis să-și completeze portofoliul cu o societate de asigurări care să ofere cu precădere asigurări de ipoteci la creditele clienților instituției mama. Am spus,”după modelul vremii” pentru că la jumătatea anilor 90, fiecare bancă nou infintata urma același traseu – fondarea unei subsidiare în domeniul asigurărilor. Exemple sunt nenumărate : Banca Ion Tiriac și compania de asigurări ASIT, Bancorex și Omniasig, Banca Transilvania și SAR Transilvania (ulterior BT Asigurări), Asiban și un grup de bănci, BCR și BCR asigurări etc.

ARDAF urmează politica Băncii Dacia Felix

Revenind la ARDAF, să spunem că în primii doi ani de la înființare, societatea a urmat cu strictețe politica băncii, activitatea concentrandu-se pe o singura linie de asigurări, respectiv asigurările de clădiri sau bunuri, care erau ipoteci la creditele bancare. Business-ul începe să prindă cheag și în 1994 conducerea companiei decide o modificare în strategia de dezvoltare a ARDAF. Aceasta prevedea crearea propriei rețele de vânzări care să conducă la independența firmei de asigurări fata de logistica băncii Dacia Felix iar artizanul ei a fost Mircea Nicorici, președintele din acea vreme.

ARDAF încearcă astfel să-și construiască o notorietate la nivel national, renunțând la statutul de companie de asigurări a ardelenilor, așa cum începuse să fie cunoscuta. Un an mai tărziu, firma își înregistrează marca la Oficiul de Stat pentru Invenții și mărci, pentru o perioada de10 ani iar apoi își schimba numele în Asigurare-Reasigurare ARDAF SĂ. Vechile inițiale care făceau referire la Dacia Felix sunt înglobate în noua denumire dar ARDAF devine un brand de sine stătător.

Schimarea de strategie este de bun augur

Aceasta schimbare de strategie s-a dovedit de bun augur pentru anii care au urmat pentru că în perioada 1994-1996 la Banca Dacia Felix încep problemele, instituția fiind subiectul uni scandal financiar imens. Conform presei , este vorba în primul rand de acordarea unor credite neperformante în sume mari și de devalizarea instituției bancare că urmare a unui management defectuos. Arătat cu degetul era tandemul Sever Mureșan- Mircea Horia Hossu , adică unul din acționari și membru în Consiliului de administrație respectiv primul vicepreședinte al societății. Prejudiciul estimat ajungea la imensa suma de 160 milioane de dolari, o adevărată piatra de moara agățată de piciorul băncii.

Efectele s-au dovedit dezastruoase. Cea mai mare banca privata la vremea respectiva intra în reorganizare judiciara. Falimentul bate la ușa dar el nu se produce pentru că în 1997 în actionariatul BDF pătrunde grupul israelian Kolal ( faimosul grup Robinson) care cumpără pachetul de 44% din acțiuni deținut de firma de construcții Arcom. Banca Dacia Felix iese din reorganizare judiciara dar nu scapă și de probleme. Cum numele societății era copromis în rândul clienților, acționarul fuzionează banca cu o alta- Eurom Bank, instituție deținută tot de Kolal . Mai tărziu, în 2005 aceasta vă intra în componenta Leumi Bank, într-o tranzacție de 35 milioane de euro intre cele doua grupuri financiare din Israel. În 2019, Leumi Bank a fost la rândul ei achiziționată de First Bank, astfel că urmele Băncii Dacia Felix s-au șters definitiv, fară însă că instituția să fie declarata în mod oficial în faliment.

Dar să revenim la ARDAF

În perioada de agonie a BDF , ARDAF încearcă să reziste pe o piață promițătoare prin potențial ridicat și existenta unei și slabe concurente. Firma rămâne în proprietatea privata a celor trei societăți de investiții financiare, SIF Transilvania (19%) în primul rand , respectiv SIF Banat- Crișana(5%) și SIF Muntenia (1%). Dintre restul acționarilor, pachetul cel mai mare de acțiuni este deținut de Banca Dacia Felix), cu 16,3%, Fondul Mutual ARDAF 16 %; SM Invest (firma lui Sever Mureșan) 6% ,Rompetrol 5 %, Fondul Mutual al Oamnenilor de Afaceri 8 % și alti acționari persoane fizice – 4 %

. Câteva concluzii de etapa:

• Masurile de extindere teritoriala și de diversificare a portofoliului societății dau roade, în ciuda problemelor existente la nivelul Băncii Dacia Felix.

• Firma pare să absoarbă socul și încearcă din răsputeri să se lepede de numele compromis al fondatorului să – BDF.

• Eforturile merg în direcția creării unei notorietăți de companie stabila financiar și responsabila în ce privește plata daunelor.

Schimbări se petrec și în businessul propriu-zis cu asigurări. Compania clujeana intra pe piață RCA la sfârșitul lui 1996, fiind prima firma privata autorizata să practice acest segment de asigurări. Ulterior, își continua extinderea teritoriala și își completează portofoliul cu asigurările de viață, prin înființarea societății Asigurare de Viață Felix. Rezultatele vin pe măsură tuturor aceste schimbări .
Allianz lasă ARDAF cu ochii în soare

Astfel datele OSAAR, concentrate în cel de-al doilea Raport anual privind piață asigurărilor plasează ARDAF, în 1998, pe locul al patrulea în topul companiilor de profil cu o cota de piață de circa 6%. Cifrele privind încasările din prime nu sunt relevante în condițiile în care rata inflației în 1998 a fost de 41%. Dar societatea se afla acolo sus în top, iar că efect, investitori mari interesați de piață românească îi dau târcoale.

Într-un articol din revista Capital, numărul din 15 august 2002, președinta ARDAF de atunci, Steluța Racolța declara că, în 1999, firma germana Allianz a purtat negocieri avansate cu oficialii ARDAF, nemții fiind la un pas să cumpere compania. “ Oficial, Allianz nu ne-a anunțat că renunță la tratative, solicitând doar o pauza în negocieri. Am fost și noi surprinși când am constatat că au cumpărat compania de asigurări a lui Ion Tiriac, declara reprezentantul ARDAF

. Au urmat alte negocieri cu australienii de la QBE, aceștia renunțând la achiziția ARDAF din cauza evenimentelor de la 9-11 septembrie din Statele Unite dar și cu israelienii de la Kolal, prezenți deja în actionariatul companiei, prin Banca Dacia Felix.

Interesați să participe la majorarea de capital prin subscripție publica, israelienii s-au dovedit lipsiți de seriozitate. Ei au subscris în doua rânduri dar nu și-au îndeplinit și obligația de a vira banii în conturile societății, încurcând astfel planurile ARDAF

În ciuda evoluției bune pe piață , pentru ARDAF, găsirea unui investitor nu era un simplu moft. În lumina noilor reglementari ale instituției de supraveghere (legea 32/2000) societatea avea nevoie urgenta de o majorare de capital pentru a supraviețui pe piață. Or acționarul principal la acea data – SIF Transilvania nu funcționa că un fond de investiții care să asigure finanțarea societății. Era mai degrabă o struțo-cămilă financiara a cărui rol se reducea la a administra niste active ale acționarilor.

În 2002, societatea mai face o tentativa de majorare a capitalului social, scoțând la vânzare un nou pachet de acțiuni și oferind acționarilor posibilitatea să subscrie pentru a-și mari participația în compania clujeana.

Surpriza numita Tender

Așa cum era de așteptat, investitorii israelieni au repetat figura cu neplata acțiunilor dar surpriza vine din partea unui acționar cu o cota infima (0,8%), grupul timișorean Tender SĂ care pune pe masa banii necesari majorării capitalului (100 miliarde lei vechi) și ,drept urmare, devine, în etape succesive acționarul majoritar al ARDAF. Lucrurile par să reintre în normalitate, în ciuda faptului că grupul Tender nu era specializat în bussines-ul cu asigurări.

Suntem în 2002 și reprezentanții noului acționar majoritar anunță un viitor de aur pentru companie : majorări de capital oricând vă fi nevoie, asigurarea la ARDAF a tuturor activelor holdingului Tender, regândirea strategiei de piață.

Și nu era un lucru puțin daca ne gândim numai la amploarea pe care afacerile grupului Tender o avea atunci. După 10 ani de la înființarea companiei mama de către frații care aveau să dea numele grupului, imperiul Tender controla în 2002 o buna parte din economia românească. Grupul timișorean deținea participații în societăți financiare, petrol, agricultura, tehnologia informației, construcții etc, multe din ele dobândite cu susținerea politica a decidentilor vremii, lucru care avea să-l coste libertatea pe liderul grupului Ovidiu Tender. Dar să nu anticipam.

O vorba din popor spune că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Zicala e potrivita în cazul ARDAF care sub administrarea grupului Tender, nu numai că nu prospera, ci începe să se confrunte cu serioase probleme financiare, începând din 2004 . Cum a fost posibil acest lucru ? Una dintre explicații ar putea fi faptul că acționarul majoritar al companiei nu avea expertiza în asigurări ceea ce a constituit o frană în dezvoltarea acesteia.

Astfel, înlocuirea directorului general al ARDAF, în 2004 a constituit o greșeală de management importanta daca ne gândim la faptul că acesta era în funcție de la fondarea societății și avea o experiență relevanta în lucrul cu oamenii din firma.

O alta explicație ar putea fi politica de tarife mici practicate de societate în special la RCA, politica care a dus la dificultăți în plata daunelor. Un exemplu în acest sens este participarea firmei la o licitație cu cântec privind parcul auto al armatei căreia, în goana după lichidități imediate, Tender îi oferise reduceri imense. Scandalul acestei licitații a fost uriaș în acele vremuri iar firma clujeana s-a ales cu reputația știrbită, În fine, dorință acționarului de a obține cota de piață s-a realizat cu prețul scăderii indicatorilor de solvabilitate și lichiditate ale societății.
Steluța Racolța a refuzat să fie manager de fațadă

Am fost curioși să aflam de la Steluța Racolța, fostul președinte al ARDAF punctul ei de vedere privind motivele pentru care a renunat la conducerea societății în 2004. „O să vă dau câteva exemple , spune Steluta Racolța. În calitate de director general, am refuzat de pilda, să semnez decizia de achiziție a 100 de autoturisme Toyota în condițiile în care aveam, la nivelul anilor 2002-2003, cea mai moderna flota auto de mașini Peugeot. Supărarea cea mai mare a acționarului Tender a fost însă refuzul meu de a semna actele de achiziție ale clădirii fostei Bănci Columna din București. De ce ? Pentru că vânzător era chiar grupul Tender iar prețul de cumpărare era dublu fata de cel al pieței imobiliare din acea vreme. Aveau nevoie doar de un manager de fațadă iar eu am refuzat să îndeplinesc acest rol”

Toate acestea au condus către un deznodământ previzibil. În 2005, analizând cifrele societății, instituția de supraveghere dispunea deschiderea procedurii de redresare financiara a ARDAF. Vestea a căzut că un trăsnet asupra clienților companiei, obișnuiți să creadă că ARDAF, simbolul ardelenilor, este o firma sigura și lipsita de probleme financiare.

Dintre motivele invocate de CSA pentru deschiderea procedurii , enumeram : coeficientul de lichiditate pentru asigurările generale era subunitar (033%) iar marja de solvabilitate disponibila se afla sub limita minima. Societății i s-a cerut elaborarea unui plan de redresare financiara iar pe perioada redresării i-au fost interzise mai multe operațiuni, cum ar fi cele de subscriere fară avizul CSA a unor contracte peste un anumit plafon al sumei asigurate, de efectuare a unor investiții etc.

Soluția pentru salvarea societății se reducea la o infuzie de capital, astfel că acționarii ARDAF decid din nou majorarea capitalului social al companiei. După circa trei luni, cutremurul care zguduise ARDAF din temelii se încheie în mod fericit dar nu definitiv. Acționarii aduc bani de acasă și dublează capitalul firmei de la 25 la 50 de milioane lei. Drept urmare, CSA declara încheiată procedura de redresare financiara.

Întrebat de portalul 1 asig.ro în data de 9.11.2005 despre situația în care a ajuns ARDAF, Directorul general al acesteia, Octavian Manastireanu,  declara, printre altele: „problemele au fost generate, pe de o parte, de o serie de investiții imobiliare și, pe de alta parte, de încasările scăzute din campania RCA”.

Situația era însă mult mai grava iar acționarul majoritar, grupul Tender, ale cărui afaceri scăzuseră drastic în ultimii ani, își dorea acum să scape de o firma de pe urma căreia nu mai putea profita de lichidități și care începuse să-i aducă numai datorii.

De altfel, în același interviu de pe portalul 1asig, oficialul ARDAF recunoștea cu sinceritate planurile patronului sau. „În ce privește preluarea societății, printre numele vehiculate se numără GENERALI (Italia), OTP (Ungaria), UNIQA și WIENER STAEDTISCHE (Austria). “Cu UNIQA încă se mai poarta discuții”, spunea Octavian MANASTIREANU. Interesant este însă că RAIFFEISEN Zentralbank Osterreich (Austria) a investit în ARDAF, cumpărând circa 6% din acțiuni”,

Administrarea speciala bate din nou la ușa În anul următor, 2006 situația financiară a ARDAF se înrăutățește din nou, confirmand faptul că nu a fost vorba doar de probleme conjuncturale . Doar în primele noua luni compania înregistrează pierderi de 30 mil dolari, după ce , cu un an înainte raportase profit.

Indicatorii de solvabilitate scad din nou și societatea urmează același traseu- redresarea financiara. Numai că , de aceasta data organismul de supraveghere merge mai departe. Nemulțumită de activitatea administratorilor societății, CSA instituie procedura de redresare prin administrare speciala, numind un avocat specializat în calitate de administrator special.

La ARDAF este nevoie din nou de o majorare de capital , de aceasta data mult mai consistenta, 100 milioane lei noi. Ce urmează este un joc de puzzle ,mai mult sau mai puțin legal, la finalul căruia cuvântul care se poate citi în dreptul ARDAF este “faliment “. O companie de tradiție a pieței asigurărilor vă dispărea pas cu pas, înghițită de propria neputință și de interese obscure cărora nu le-a putut tine piept.

Dar să nu anticipam.

Înființată în 1995, compania Omniasig are una dintre cele mai interesante istorii, cel puțin daca vorbim de primii săi ani de activitate. Mărturie stau multitudinea de achiziții, fuziuni, înființări de subsidiare etc, cât și lupta acerba pentru poziția de lider de piață pe care Omniasig a dus-o permanent cu principalii săi concurenți, Asirom și Allianz Tiriac.

Un fragment din aceasta poveste interesanta îl puteți găsi mai jos. El face parte din cartea „O istorie a pieței asigiurarilor, prin ochii unui jurnalist”, un proiect ambițios pe care sper să-l duc la bun sfârșit în perioada următoare .

 Amintesc că acest articol a fost mai întâi distribuit abonaților Asigurăriblog Plus. Puteți face parte din aceasta categorie de cititori fideli, trimițând un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Abonamentul este gratuit și nu sunt necesare alte date personale.

OMNIASIG

Înființarea companiei Omniasig are o dată foarte clară în calendar – 27 octombrie 1995. Era într-o zi de vineri, zi în care creștinii ortodocși îl sărbătoreau pe Sfântul Dimitrie Basarabov sau, daca vreți, Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului.

Să fi ales acționarii firmei aceasta zi în mod intenționat , pentru a fi feriți de daune în viitoarea afacere cu asigurări sau a fost o simpla coincidență ? Nimeni nu poate ști.

Cert este că în jurul orei 10.30 , grupați în jurul unei mese din sediul Bancorex, viitorii proprietari ai Omniasig semnau actele de înființare ale companiei .

Societatea nu era o investiție de tip “greenfield”. Ea avea să fie înființată pe structura legală a unui asigurator de viață deja existent, Mondragon, firma cu un istoric controversat, care n-a funcționat pe piață decât un an .

În noua formula, pachetul majoritar de acțiuni aparținea companiei Financiara (73%) și nu Bancorex, așa cum s-ar putea crede. Asta pentru că legea bancară nu permitea unei bănci să dețină mai mult de 20% din acțiunile unei societăți non-bancare. Vorbim însă  de aceeași Marie cu alta pălărie, daca ne gândim la faptul că Financiara aparținea aproape în totalitate ( 99,9%), aceleiași Bancorex. Ceilalți acționari erau persoane fizice romane și străine, în proporție de circa 27%, cu mențiunea că un singur om deținea un procent de 15 % din totalul portofoliului. Era vorba despre Sorin Ovidiu Vantu, cel care își păstra la Omniasig participația din epoca Mondragon.

Noua companie a pornit la drum cu doar 10 angajați cu carte de munca. Nu știm daca printre ei se număra și Directorul General, Constantin Toma sau acesta avea un contract de mandat dar cert este că omul despre care facem vorbire avea să marcheze istoria companiei timp de 15 ani de la data înființării acesteia. După 15 ani, Toma a ales (sau a fost forțat) să demisioneze și să se ocupe de propria afacere. Ce fel de afacere ? Evident, tot cu asigurări, cel puțin în prima faza.

Omniasig a pornit așadar, la drum avându-l pe Constantin Toma la cârma corabiei. Dar cine era noul sef și mai ales ce-l recomanda să conducă firma de asigurări a celei mai importante bănci romanești, în acele vremuri tulburi ?

Născut în 1961, într-un sat din județul Prahova, directorul general al Omniasig nu avea prea multe scoli înalte și nici o experiență în asigurări la momentul numirii în funcție. Absolvise scoala militară de ofițeri Nicolae Bălcescu, în 1983, și lucrase timp de trei ani în calitate de sef al biroului contabilitate , la Romavia, imediat după Revoluție. CEO -ul Omniasig și-a completat ulterior studiile universitare, ultimele dintre acestea în 2007, când a absolvit Facultatea de relații economice internaționale din cadrul ASE. Mintea romanului de pe urma, cum s-ar spune.

De altfel, într-un articol pentru anuarul “Who’s Who în Business – Cei mai importanți 1.000 de oameni din business 2008” citat de Ziarul Financiar din 8 octombrie 2009, Constantin Toma recunoștea cu modestie : “Cea mai mare realizare profesionala a mea de până acum o reprezintă chiar compania Omniasig. Sunt foarte mândru că am reușit să pun bazele unei organizații-model, capabila să crească într-o perioada relativ scurta pentru o companie de asigurări, la dimensiunile pe care le-a atins Omniasig în prezent”

Dotat cu o inteligență nativă și un fler deosebit în afaceri ,Toma a fost numit de presă  „marele maestru al combinațiilor”.  Asocierea sa cu celebrul personaj Ostap Bender  din carțile lui Ilf si Petrov s-a datorat modului  ingenios și indrăzneț dar deseori nesigur si riscant prin care reusea  sa aduca afaceri in beneficiul companiei. Chiar și așa, în cei 15 ani de mandat, el a dus Omniasig de la 10 angajați și 30.000 de lei cifra de afaceri în primul an, la peste 450 de angajați și milioane de euro cu care peste câțiva ani avea să se vanda compania. Dar toate la timpul lor.

La scurta vreme de la înființare, pe fondul creșterii cifrei de afaceri, Omniasig avea să-și deschidă prima subsidiară, Omniasig Asigurări de viață, în 1997. Acțiunea a avut loc că răspuns la intrarea olandezilor de la Nederlanden pe piața asigurărilor de viață dar și în speranța că Bancorex îi va trimite o parte dintre clienții care apelau la creditele băncii. Omniasig Asigurări de viață a funcționat pe piață până în anul 2012, cu rezultate notabile, când a fost cumpărată de grupul francez AXA, cel mai mare asigurator european la vremea respectivă.

După patru ani de acumulări cantitative care au dus compania în topul firmelor de pe piața asigurărilor, Omniasig a făcut , așa cum era și normal, saltul calitativ. Prima modificare semnificativa de acționariat are loc în anul 1999. Este anul când, după o agonie care a început în 1997, Bancorex, acționarul majoritar al Omniasig intra în faliment. Dosarele cu credite neperformante sunt preluate de Agenția pentru Valorificarea Activelor Bancare iar ce a rămas bun din banca revine BCR. Omniasig este scoasă la mezat și vă fi vândută în trei etape.

S-a început cu fardarea miresei, adică cu majorarea capitalului social al firmei, etapa la care Bancorex nu a participat, așteptând să-și vandă acțiunile în mod direct către un eventual investitor ce urma să fie căutat. Timpul acordat acționarilor care nu și-au exprimat dreptul de preemțiune pentru a-și găsi cumpărători – o luna de zile.

S-a trecut astfel în a doua etapa, cea a depunerii eventualelor oferte. „Am primit opt scrisori de intenție declara președintele Toma pentru revista Capital din 3 iunie 1999. Patru de la investitori romani și patru de la companii din străinătate, adaugă el „. Pentru istorie să spunem și care erau acestea: TBI Holding, Daewoo, QBE International, ABN AMRO Bank, respectiv, dintre firmele romanești, Atlas Consult 99, Sunoil Company, SMF Media Pro Grup și , în nume personal, patronul Gelsor, Sorin Ovidiu Vantu.

În sfârșit , ultima etapa avea să fie aceea în care noul acționar urma să-și completeze portofoliul majoritar cu restul participațiilor, ramase în proprietatea unor persoane fizice, angajați ai Omniasig sau Bancorex. Câștigător a fost declarat concernul TBI Holding, firma evreiasca, înregistrată în Olanda, despre care vom vorbi mai jos. Suma plătita pe Omniasig nu s-a făcut publica în mod oficial dar o desprindem dintr-o declarație a directorului general al Omniasig, din același articol . El spunea așa : „ Efortul financiar făcut de compania câștigătoare pentru achiziționarea acțiunilor și a drepturilor de preferință ale acționarilor , depășește suma de patru milioane de dolari”.

Să vedem acum cine era noul proprietar al companiei. În ciuda declarațiilor sforăitoare pentru presa, de tipul „ un nume de referință în mediile financiare internaționale”, despre TBI Holding nu se știa mai nimic în Romania anului 1999. Firma primea corespondenta într-o căsuță poștală, nu puteai găsi un pliant sau o broșură cu imagini ale sediului central sau care să ateste serviciile pe care le pune la dispoziție clienților sai . Pusi în dificultate, oficialii Omniasig dădeau din colt în colt la solicitările presei de a furniza mai multe informații privind noul acționar.

Ceața totală era doar o aparență, pentru că timpul a dovedit că TBI Holding nu era o firma fantomă, de tipul celor care mișunau cu sutele în acei ani de început al economiei de piață în Romania. La o cercetare mai atentă se putea vedea faptul că israelienii învestiseră deja sume importante în doua societăți din Bulgaria (una în domeniul pensiilor private ) și dețineau o alta firma în nume propriu pe piață din Polonia.

Mergând mai departe să spunem că actionariatul companiei cuprindea nume importante. Pachetul majoritar (60%) era deținut de Kardan Ltd, o companie publica din Israel, listata la bursa din Tel Aviv . Restul acțiunilor aparțineau Bankers Trust, o banca americana care urma să fie cumpărată de nemții de la Deutsche Bank.

Motivul pentru care noul acționar majoritar al Omniasig nu-și făcea publicitate era simplu. Nu avea nevoie de așa ceva. Firma funcționa pe principiul unui fond de investiții , calitate în care cumpăra, eficientiza businessul printr-un management performant și vindea în profit.

Astăzi , în 2020, TBI nu mai are afaceri cu asigurări în Romania dar deține trei societăți, integrate la rândul lor într-un holding mai mare – o bancă, o societate de leasing respectiv o firmă de credite de consum.

Cumpărarea pachetului majoritar de către o firma străină nu le-a căzut prea bine angajaților Omniasig. Obișnuiți să-și vadă de treaba lor, fară constrângeri din partea actionariatului, aceștia erau acum confruntați cu planurile riguroase ale TBI Holding de a crește valoarea firmei într-un ritm accelerat, în vederea unei vânzări ulterioare, cât mai profitabile. Epoca romantică din perioada de început a companiei avea să devina istorie.

Continui sa public pe blog  fragmente de text despre istoria companiilor de asigurari din Romania, in speranta ca voi reusi sa le adun candva intr-o carte. Astazi va ofer o mica parte din povestea Generali Asigurari, o firma cu traditii vechi pe piata romaneasca.

Amintesc ca acest articol a fost mai intai distribuit abonatilor Asigurariblog Plus. Un serviciu gratuit de care poate beneficia oricine, trimitand un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul  „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Serviciul are ca obiectiv fidelizarea cititorilor blogului si nu sunt necesare alte date personale.

GENERALI

Se spune ca, la bursa din NewYork, pe celebra Wall Street, codul de comunicare al brokerilor care tranzactioneaza actiunile Generali are forma unui deget aratator pozitionat in dreptul tamplei . Semn de inteligenta sau o simpla conventie? Poate cate  putin din fiecare dar si un simbol clar de apreciere pentru  unul  dintre cele mai vechi grupuri de asigurare din lume.

“PAX TIBI MARCE EVANGHELISTA MEUS” sau, in traducere, “Pace Tie Marcule, Evanghelistul Meu”. Leul inaripat care reprezinta logo-ul Generali , tine sub laba sa o carte deschisa in care se poate citi textul de mai sus. Simbolul ,este  unul inspirat din Biblie  iar sigla in ansamblu este o imagine derivata din steagul republicii venetiene, dizolvata de Napoleon cu trei decenii inainte de infiintarea companiei, in 1931.

Daca ne-am propune sa vorbim  despre legenda Sfantului evanghelist Marcu, marinarii venetieni sau  orasul Trieste, locul unde a fost inregistrat pentru prima data sediul central al companiei italiene, nu ne-ar ajunge spatiul pentru o carte intreaga. Nu vom evita subiectul dar ne vom limita la o intrebare retorica cu rol de concluzie.

Cum se face oare ca multe dintre  marile constructii statale sau economice care au traversat malaxorul istoriei,  avand pe frontispiciu invataminte divine s-au dovedit, in timp, durabile si de succes?  NIHIL SINE DIO  motto-ul regalitatii romanesti  este un exemplu ; IN GOD WE TRUST, inscrisul de pe cea mai puternica moneda a lumii  ,dolarul american sau GOD SAVE THE QUEEN, imnul Regatului Unit sunt alte exemple.

Dar sa revenim la grupul Generali.

In Romania , compania italiana are o istorie veche.  Generali si-a infiintat o sucursala in 1835, la Braila, intr-o epoca in care orasul era infloritor si multicultural. O  multime de nationalitati convietuiau in armonie in vecinatatea Dunarii, fluviul atragand ca un magnet  afacerile de tot felul.  Printre acestea, cele  ale Assigurazioni Generali si-au gasit locul ideal, pentru ca marfurile transportate pe Dunare de comercianti  aveau nevoie sa fie protejate.  Anul 1835 este insa  doar un reper pentru istorici pentru ca abia 42 de ani mai tarziu , in 1897, afacerile italienilor au prins viteza cu adevarat.

Este anul in  care capitalul italian se impleteste cu cel romanesc . In actionariatul Generali isi face loc  Banca Marmorsch Blank, cea mai puternica institutie financiara privata din Romania interbelica. Banca cumpara 30% din actiuni , italienii pastrandu-si pachetul majoritar. In noua configuratie, sucursala dispare si , pe structura ei de personal se infiinteaza o noua firma  cu numele Societatea Romana de Asigurari Generale, denumire sub care va functiona insa doar  doi ani de zile . Dar sa nu anticipam.

Noua firma intra intr-o noua etapa a dezvoltarii ei. Politele de transport capata  recunoastere internationala prin legaturile puternice ale actionarilor cu institutiile financiare din strainatate. Societatea se dezvolta rapid. Afacerile se extind pe alte linii de asigurare decat cele de transport, motiv pentru care, dupa doi ani, in 1899, societatea isi muta sediul central la Bucuresti.

Si acum o paranteza.

Daca ar fi posibil ca actuala conducere a Generali Romania sa se aplece mai mult asupra istoriei propriei companii, atunci in biroul CEO-ului firmei ar trebui sa troneze la loc de cinste doua tablouri. Unul este cel al orasului Braila, locul descalecarii firmei italiene in Romania, despre care am pomenit mai sus.

Al doilea , cel al lui Alexandru Marghiloman, personalitate de prim rang a pliticii romanesti si primul presedinte al companiei.

In viata publica, Marghiloman a fost Prim ministru al Romaniei  si Presedinte al Partidului Conservator. In timpul mandatului sau Romania a semnat  Pacea de la Bucuresti, un document cu prevederi umilitoare pentru noi dar care a asigurat supravietuirea statului roman in conditii vitrege. Dincolo de activitatea politica, Alexandru Marghiloman a fost si un important om de afaceri, fiind actionar sau detinator al mai multor companii importante. Printre acestea : Banca Generala Romana, Banca Agricola si evident Generala Asigurari, acolo unde pe langa functia de presedinte al companiei  era si detinatorul unui pachet important de actiuni.

Si acum sa revenim. Dupa cum am precizat, in 1899, sediul Societatii generale de asigurari se muta la Bucuresti iar, ceva mai tarziu, compania isi modifica din nou denumirea in GENERALA – Societate de asigurari generale.. Afacerile prospera in continuare, Capitala oferind oportunitati de dezvoltare pentru mai multe linii de asigurari. Printre acestea, asigurarile de viata dobandesc o pondere importanta.

Se punea acum problema construirii unui sediu propriu, la nivelul importantei pe care compania incepuse sa o aiba pe piata.  Misiunea proiectarii cladirii care avea sa se numeasca  Palatul Generala a fost incredintata arhitectului de origine germana Oscar Maugsch. Ca locatie s-a gasit un teren in apropierea sediului actionarului principal Marmorosch Blank, lucrarile urmand sa inceapa din gradina Palatului Sutu, astazi Muzeul de Istorie al Bucurestiului.  In privinta anului inceperii constructiei si duratei acesteia, informatiile sunt contradictorii. Majoritatea surselor consultate dau ca sigura inaugurarea Palatului in 1906 dar in biografia arhitectului Oscar Maugsch regasim intervalul 1907 – 1914 ca perioada a constructiei. O diferenta asadar de cativa ani ani. Se stie doar ca in 1905, terenul pe care s-a construit Palatul Generala a fost cumparat de Emil Lahovary, dar cum a ajuns acesta in proprietatea firmei de asigurari , e o intrebare care-si are raspunsul doar la o cautare minutioasa in arhive. Nu este scopul nostru astfel ca revenind la istoria Palatului Generala sa spunem ca societatea a functionat in acest sediu pana la nationalizarea din 1948, cand a fost nevoita sa-si retraga afacerile din Romania, devenita intre timp regim comunist. Dupa o perioada in care a fost utilizata  de catre institutii ale statului, cladirea a ajuns , dupa 1990 in proprietatea  BCR, banca care a preluat operatiunile comerciale ale BNR.

Dupa revenirea Generali in Romania , in 1994, compania a facut demersuri pentru a afla situatia juridica a cladirii in speranta redobandirii ei. Rezultatul cercetarilor au creat dezamagire in randul reprezentantilor companiei. In urma unui acord semnat intre autoritatile romane si cele italiene, in anii comunismului au fost acordate anumite compensatii banesti firmei italiene iar cladirea a revenit de drept statului roman.

In final, o informatie din presa din anul 2019. Palatul Generala, aflat in proprietatea BCR a fost scos la vanzare pentru suma de 20 milioane de euro, urmand sa I se schimbe destinatia intr-un hotel de lux. Moda cladirilor istorice folosite ca sedii pentru marile firme a trecut. Multinationalele prefera acum  office-uri moderne, cu facilitati de secol XXI.

Intorcandu-ne la istoria Generali in Romania , sa spunem ca in intervalul de la mutarea firmei in Bucuresti si  pana la nationalizarea comunista din 1948, Generala a continuat sa fie o companie de prima mana pe piata asigurarilor. In 1935 devine liderul pietei si , conform informatiilor de pe site-ului companiei, tot in acel an ajunge sa detina actiuni la alte societati importante din tara : Steaua Romaniei, Dacia, Prima Ardeleana.

Evenimentele politice , apoi criza economica, nu-i afecteaza prea mult evolutia desi, intre timp, piata devenise foarte concurentiala. In 1930 , de exemplu, in Romania activau un numar de 44 de societati de asigurare. In acelasi an insa se infiinteaza Oficiul de supraveghere a intreprinderilor private care incheiau asigurari si reasigurari, institutie care avea menirea de a pune capat abuzurilor de tot felul.   Ca efect, cinci ani mai tarziu aveau sa ramana doar 23 de societati.  Ei bine, Generala conducea plutonul firmelor ramase, ceea ce spune totul despre increderea de care se bucura in randul clientilor.

Si astfel ajungem in 1948. La 11 iunie noul regim comunist, instaurat cu sprijinul sovieticilor adopta Legea 119 privind nationalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurari, miniere si de transporturi. Grupul Generali isi face bagajele. Dupa mai bine de un secol de derulare a afacerilor in Romania italienii sunt nevoiti sa abandoneze tot ce construisera pana atunci cu migala. Sediul central, celebra cladire de “la coada calului” intra in administrarea statului roman iar portofoliul de asigurari al firmei este preluat de Sovrom Asigurare, societate de stat care cuprindea activele tuturor firmelor de asigurari existente pana atunci pe piata.

Arc peste timp, 42 de ani mai tarziu, Romania se scutura de dictatura comunista in urma unei revolutii sangeroase. Tara se pregateste de  tranzitia  catre un regim democratic si o  economie de piata bazata pe spirit anteprenorial si  libera concurenta.

In domeniul asigurarilor se fac pasi in directia formarii unei piete de sine statatoare , dupa modelul perioadei interbelice. Administratia asigurarilor de stat – ADAS se desfiinteaza si pe scheletul ei apar trei companii autonome, fiecare preluand o parte din atributiile fostei societati comuniste. Nu in ultimul rand, legislatia se schimba, incurajand prin prevederile ei actorii interesati sa investeasca in acest domeniu financiar.

In aceste conditii grupul Generali se pregateste sa revina pe piata romaneasca. O va face in 1994, sub aceeasi titulatura, Generala Asigurari, nume cu care spera sa retrezeasca amintirile placute ale  romanilor, chiar daca era vorba doar de cei mai in varsta. De la  retragerea de pe piata locala trecusera insa doua generatii.  Intre timp, asigurarile nu mai reprezentau pentru romani   un sprijin financiar la nevoie  ci doar o taxa inutila care trebuie platita la stat. Astfel ca, la revenirea pe piata, Generali avea de luptat nu doar cu concurenta de pe piata ci si cu mentalitatile romanilor.

Revenirea Generali in Romania s-a facut cu o formula de actionariat mai putin obisnuita. Compania italiana detinea pachetul majoritar, dar un procent semnificativ (circa 15%) apartinea unui alt asigurator local, Astra Asigurari, firma cu capital de stat la acea vreme. Cum s-a ajuns la o astfel de combinatie ? Cel mai probabil prin intermediul lui Emil Boldus, primul Presedinte al Generala dupa revenirea grupului Italian pe piata romaneasca. Boldus fusese director general al Astra, incepand din  1991 iar trei ani mai tarziu s-a alaturat Generali in aceeasi pozitie.  Pe langa Generali si Astra, din actionariatul initial al companiei mai faceau parte Bankcoop si Creditcoop, o banca comerciala, respectiv o institutie de credit cooperatista, ambele cu procente de pana la 10%.

Daca ar fi sa caracterizam printr-un singur cuvant  primii 5-6 ani de evolutie ai Generala Asigurari, dupa   reintoarcerea pe piata romaneasca atunci acest cuvant ar putea fi – prudenta.

Intr-o perioada in care scandalurile financiare se tineau lant in Romania (Caritas, SAFI, FNI, Bancorex etc) Generala s-a concentrat pe o crestere durabila , fiind interesata mai degraba de securitatea afacerii sau de recastigarea bunului nume avut in perioada interbelica  si mai putin de profit sau cota de piata. Astazi pare ciudata aceasta remarca dar in primii ani de dupa revenire strategia italienilor era mult diferita fata de cea din prezent.

Drept urmare, afacerile companiei n-au crescut intr-un ritm foarte rapid. Actionarii Generali au privit insa cu ingaduinta si intelegere acest lucru, fara sa puna presiune pe managementul societatii, asa cum s-a intamplat in cazul altor firme. Ca exemplu, in perioada 1993-1999 cota de piata a Generala a ramas aproape neschimbata, undeva intre 1-3%, procent cu care societatea  a ocupat un loc modest pe piata (pozitia 7-10). Sa mai adaugam faptul ca Generali nu practica altceva in afara  asigurarilor generale, iar dintre acestea RCA-ul, rezervorul de lichiditati al fiecarei companii, lipsea din portofliu.  Fara presiunea cotei de piata, firma italiana isi selecta atent clientii si chiar platea uneori  daune asupra carora planau suspiciuni. Cazuri in care conditiile de asigurare erau interpretabile sau  existau unele indicii de frauda erau tratate de multe ori  in interesul asiguratului. Acest lucru era posibil pentru ca firma  isi calcula minutios rezervele si isi dorea sa fie scutita de scandaluri mediatice.

In acest context al unei evolutii mai degraba conservatoare, in 1999 in denumirea firmei intervine o schimbare cu semnificatii deosebite. Generala devine Generali, preluand astfel numele companiei mama. Schimbarea este insa mai profunda .Ea nu inseamna insa  o modificare de litera ci si de actionariat in cadrul grupului. Generali Romania trece din administrarea italienilor de la Trieste in cea a austriecilor de la Generali Holding Vienna.

Asta incerc sa fac. O poveste despre inceputurile moderne ale pietei asigurarilor, dupa 1990. Cum s-au infiintat primele companii de asigurari, care au fost oamenii importanti care au marcat istoria pietei asigurarilor , care sunt explicatiile falimentelor unor firme sau a succesului inregistrat de altele.

De ce acest demers ? Ca sa nu se uite. Au trecut deja 30 de ani si am inceput sa ne cam rarim.

De ce o istorie a asigurarilor, prin ochii unui jurnalist ? Ca sa se stie ca nu e vorba despre o lucrare academica, riguros stiintifica , incarcata de trimiteri la scrieri savante. Asa cum am spus, este o poveste . Una incarcata de subiectivitatea unui fost jurnalist de asigurari si , lucrul cel mai important, traita in mare parte .

Obiectivul final este ca aceasta istorie sa incapa intr-o carte. Daca voi reusi, numai timpul o va spune. Pana atunci va ofer cateva fragmente din povestile unor  cunoscute firme de asigurari. Fac un fel de teasing si m-as bucura daca as avea reactii din partea voastra. Poate chiar o mana de ajutor, daca nu cer prea mult..

Amintesc ca acest articol a fost mai intai accesibil abonatilor Asigurari Plus. Un serviciu gratuit de care puteti beneficia si voi trimitand un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul „vreau abonament Asigurariblog Plus”. Serviciul are ca obiectiv fidelizarea cititorilor blogului si nu sunt necesare alte date personale.

ASIROM

Este Asirom cea mai veche societate de asigurari, inca in activitate, din Romania ?

Putina istorie n-ar strica . In 1921, ia fiinta Asigurarea Romaneasca, societate care , timp de mai bine de un sfert de secol de la data infiintarii avea sa obtina rezultate notabile pe piata, in special din vanzarea asigurarilor de viata fara examinare medicala (asa-numitele asigurari populare).

Urmele activitatii acestei societati din perioada interbelica sunt vizibile si astazi. Ele se materializeaza in cladirile construite in anii 30 si lasate mostenire peste timp. Hotelul ARO din Brasov, cinematograful ARO (Patria dupa 1948) de pe Bdul Magheru sau Palatul ARO de pe calea Victoriei, ambele din Bucuresti, sunt cateva exemple. Toate aceste edificii au fost construite pe banii Asigurarii Romanesti si cu concursul arhitectului Horia Creanga, nimeni altul decat nepotul scriitorului Ion Creanga.

Este asadar ASIROM-ul de astazi mostenitoarea Asigurarii Romanesti de acum aproape 100 de ani ? Mai degraba, nu. Numele companiei inseamna tot Asigurarea Romaneasca, intr-un concept, ce-i drept, mai modern, cu initiale care doar sugereaza denumirea completa a firmei. Aici se opresc insa si asemanarile, pentru ca firma din perioada intrebelica era o societate anonima pe actiuni , nu avea un proprietar majoritar .Actiunile sale erau la purtator astfel ca nu putem sti daca capitalul eraromanesc sau strain.

Din informatiile pe care le avem, prin anii 2000, oficialii ASIROM au incercat sa gaseasca o legatura de identitate cu societatea interbelica, insa demersul nu s-a finalizat cu rezultate incurajatoare. Nu stim unde s-au impotmolit lucrurile dar este cert ca Asigurarea Romaneasca a fost una dintre cele 15 societati de asigurare  nationalizate de comunisti in 1948. Mai stim ca totalitatea activelor sale au fost preluate initial de Sovrom Asigurare, firma infiintata  in 1949 iar ulterior, din 1952, odata cu infiintarea ADAS, au intrat in patrimoniul singurei societati de asigurari ramasa in perioada comunista.

1991-1996 – Mostenirea ADAS

Asigurarea Romaneasca moderna, ASIROM, s-a infiintat la 1 ian 1991, imediat dupa caderea regimului comunist. Atunci, prin Hotararea de guvern 1279/1990 a fost desfiintata vechea Administratie a Asigurarilor de Stat ( ADAS) si concomitent au fost infiintate trei societati comerciale pe actiuni care au preluat activul si pasivul vechiului ADAS. Cele trei societati erau Asirom Astra si Carom, ultima dintre ele fiind mai degraba o agentie de regularizari daune si nu o societate de asigurari propriu-zisa.

Fiecare firma a preluat o parte din vechea societate de stat. In cazul Asirom, aceasta a primit active ale asigurarilor facultative de viata, in valoare de 6100 mil lei la care s-au adaugat alte 1000 mil , sume aferente asigurarilor obligatorii, celor facultative auto CASCO sau de alt tip. Trebuie notat si faptul ca Asirom beneficia in plus si de imobilele apartinand fostului ADAS, acestea fiind incluse in capitalul social. Numarul lor nu era deloc mic, circa 265 de sucursale agentii si puncte de lucru. O mostenire generoasa care avea sa dea un impuls  foarte puternic societatii nou create , pe o piata virgina, care abia incepea sa prinda contur.

Dar cel mai important activ mostenit de ASIROM in acele vremuri nu erau banii din conturi sau sediile, ci oamenii. Aproape in totalitatea lor, angajatii companiei fusesera preluati de la fostul ADAS si erau specialisti cu experienta. Mai tarziu, o parte a acestora, aveau sa se regaseasca in conducerile altor societati private din domeniul asigurarilor sau in cele ale institutiilor importante ale pietei.

Experienta profesionala a personalului firmei era un atu important dar si o sabie cu doua taisuri. Priceputi la partea tehnica , financiara sau juridica a business-ului ei erau total lipsiti de abilitati in ce priveste sectoarele care fac diferenta intre firme pe o piata concurentiala : marketing, vanzari, cercetare de piata, produse inovative etc. Pentru asta era nevoie de aportul unei generatii noi de angajati, lucru care se va intampla pas cu pas in anii ce vor urma. Dar sa nu anticipam.

In mod paradoxal, in fruntea ASIROM a fost instalat un fost demnitar finantist din fosta oranduire comunista si nu un om din vechiul ADAS. Gheorghe Paraschiv, 61 de ani impliniti la data numirii in functie, ocupase vremelnic postul de ministru de finante in timpul fostului regim (din 1987 – martie 1989). Paraschiv a condus Asirom pana in 1996 cand locul sau a fost luat , pentru o perioada scurta de timp de profesorul Florian Bercea.

Dar sa revenim.

Suntem asadar in 1991 si cele trei firme desprinse din fostul ADAS sunt lansate la apa. De ce s-a ales aceasta metoda complicata de impartire a activelor catre trei societati, in locul solutiei mai simple de vanzare a ADAS catre un investitor strain ? Cel mai probabil pentru ca s-a dorit o baza de plecare pentru formarea unei piete libere si concurentiale in Romania.

Aparitia legii 47/1991, in aceeasi perioada confirma aceasta ipoteza. Legea reglementa constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor fiind practic un ghid complet privind conditiile ce trebuie indeplinite pentru accesul pe piata a investitorilor interesati de acest business. Utilitatea acestei legi a fost confirmata in anii urmatori cand firmele private si-au facut aparitia in domeniu. Prima dintre ele a fost Unita, ale carei baze fusesera puse deja inca de la sfarsitul anului 1990. In 1992 au mai aparut Ardaf, Agras, Anglo-Romana, RAI, apoi , ceva mai tarziu ASIT si Omniasig. Piata capata deja contur.

In acest context, ASIROM, solid capitalizata si beneficiind de reteaua teritoriala a fostului ADAS a avut un avantaj competitional evident, instalandu-se confortabil, inca de la inceput, in pozitia de lider al pietei. Drept urmare,timp de multi ani dupa Revolutie asigurarile au insemnat pentru companie un adevarat galop de sanatate. Firma a crescut ca voinicul din poveste ajutata nu doar de conditiile favorabile ale pietei ,pe care le-am expus mai sus, ci si de alti factori pe care ii detaliem in cele ce urmeaza:

1. Am amintit aici despre calitatea profesionala a angajatilor companiei, multi dintre acestia fiind recrutati ulterior pentru functii de management in alte companii private de profil. Adaugam la aceasta know- how-ul venit si el pe filiera ADAS. Multe dintre produsele si conditiile de asigurare ale ASIROM , au fost copiate in anii 90, aproape cuvant cu cuvant de societatile care s-au infiintat ulterior. Astazi ,un astfel de demers ar fi considerat furt intelectual dar in anii 90 era permis aproape orice. Se spune ca nu trebuie sa intrebi un om de afaceri  cum a facut primul million  Pe acelasi principiu nici firmele de asigurari fondate dupa Revolutie n-ar trebui intrebate de unde si-au insusit conditiile primelor produse de asigurare

2 Un aport important la ascensiunea sa l-a avut si o chestiune de ordin psihologic si anume persistenta, timp de multi ani dupa Revolutie, a numelui ADAS in mentalul colectiv . In anii 90, oamenii confundau in mod frecvent ASIROM cu ADAS . Asta pentru ca, incepand din 1952, asigurarile devenisera sinonime cu numele acestei companii, singura autorizata inregimul comunist. Cum Asirom era mostenitoarea ADAS, atunci ASIROM insemna pentru ei ADAS. Ca efect al acestui mecanism de asociere mentala, timp de multi ani compania a beneficiat de clienti in mod aproape gratuit.

3. Daca ramanem in zona mostenirii de care a profitat Asirom, am putea adauga si un alt factor si anume neincrederea oamenilor in investitorii straini, manifestata o buna perioada dupa Revolutia din decembrie 1989. Dupa principiul “nu ne vindem tara” romanii simpli considerau ca asigurarea la o companie de stat in detrimentul uneia cu actionari straini le ofera mai multe motive de siguranta. Publicitarii vremii au speculat la maxim aceasta oportunitate. La mijlocul anilor 90 media scrisa, audio-vizuala si panourile outdoor erau impanzite de sloganul devenit celebru – “Intr-o lume nesigura, Asirom te asigura.” Lumea nesigura era cea capitalista , o lume la care romanii priveau cu speranta dar si cu retinere

Sa punem un pic si cifrele in valoare. Daca la sfarsitul lui 1991, primul an de activitate, societatea raporta venituri brute de 9 mld lei, patru ani mai tarziu, in 1995, acestea ajunsesera la 217 mld lei. Si in privinta profitului lucrurile stateau la fel de bine, respectiv 0,9 mld lei in 1991, in crestere pana la 12,8 mld in 1995. Sigur, cifrele nu sunt relevante in termeni nominali din cauza inflatiei galopante din anii 90, dar ele evidentiaza trendul ascendent al afacerilor Asirom in aceasta perioada de timp.

Si totusi, perioada de inceput a Asirom n-a fost scutita de probleme. Un fost membru in Consiliul de Administratie cu care autorul acestui text a stat de vorba este de parere ca in ciuda mostenirii generoase, Asirom a pornit la drum cu rezerve de prima si de dauna subdimensionate. Capitalul social, desi important, era imobilizat in active corporale astfel ca societatea ducea lipsa de lichiditati. Mai mult decat atat, apartinand statului adica tuturor  si nimanui in particular, era spoliata constant de fonduri de decidentii vremii . Adevarul este insa, ca de obicei, undeva la mijloc.

1996-1997, influenta politica incepe sa-si spuna cuvantul

In 1996 are loc prima schimbare la varf in cadrul managementului Asirom. Gheorghe Paraschiv este inlocuit cu profesorul Florian Bercea, in fruntea companiei, ultimul proaspat intors din pozitia de ambasador al Romaniei in Africa de sud. Surse din cadrul companiei isi amintesc ca motivul inlocuirii a fost unul cu implicatii politice. Asirom isi cauta dreptatea in justitie impotriva Guvernului pe motiv ca Executivul prelungise prin Hotarare de Guvern

perioada de raspundere a asigurarii RCA dar fara sa prevada primele aferente prelungirii. Gestul conducerii unei firme de stat de a da in judecata Guvernul a fost categorisit de catre conducerea tarii drept o rebeliune. Drept urmare, Presedintele-director general a fost trecut pe linie moarta (consilier), fiind fortat sa-si dea demisia.

Regele a murit, traiasca regele  dar sa vedem cine era Florian Bercea, noul sef al Asirom ? Profesor universitar si doctor in economie, Bercea, 59 de ani in 1996, era un vechi membru in Consiliu de Administratie al ADAS, asadar un om familiarizat cu domeniul asigurarilor. El a condus Asirom timp de mai putin de un an de zile pana in martie 1997. Pana sa fie numit la Asirom, ocupase functii politice de secretar de stat, ministru sau ambasador in anii in care PDSR s-a aflat la guvernare.

In mandatul sau scurt (1996-martie 1997), Asirom si-a continuat dominatia pe piata dar profesorul Bercea a avut, se pare, mai degraba un rol reprezentativ in conducerea companiei. O somitate in domeniul teoretic al asigurarilor, autor de carti si studii cu valoare stiintifica, Bercea, spun surse din companie,  a fost usor depasit de functia de sef al Asirom, firma avand nevoie, mai degraba, de un om de actiune. “In acei ani,  firma era de fapt condusa de fapt de de cei doi vicepresedinti, Vasile Vulpescu si Angela

Toncescu, opineaza un fost membru din conducerea Asirom”

Usor,usor aparuse  o problema. Din cauza inflatiei galopante pe care o traversa economia Romaniei aflata in plina restructurare, companiile financiare erau obligate de legislatie sa opereze periodic majorari de capital social pentru a le mentine in linie cu dezvoltarea afacerii. In cazul companiilor private, lucrurile erau simple – actionarii erau aceia care trebuiau sa aduca bani de acasa. In cel al firmelor de stat, situatia  se complica, desi mecanismul ar fi trebuit sa fie acelasi. Sa vedem acum ce s-a intamplat in cazul Asirom:

In acte, compania apartinea Fondului Proprietatii de stat (70% din actiuni) respectiv celor sase societati de investitii financiare regionale ( SIF-uri). Si aici intervine problema. FPS fusese creat cu scopul de a privatiza in conditii avantajoase inteprinderile stat din portofoliul sau. Mai concret spus, misiunea sa era sa obtina bani de pe urma vanzarii averii statului si nu sa cheltuiasca bani ,investind in dezvoltarea companiilor , asa cum procedeaza astazi, de pilda, fondurile de investitii .

Din acest motiv, optiunile actionarului majoritar, pus la colt de propria forma de organizare, nu erau foarte multe. Una dintre ele presupunea vanzarea pachetului de 70% din actiuni ale Asirom catre un investitor strategic interesat. A doua varianta era declansarea operatiunii de majorare de capital fara participarea statului, caz in care actiunile acestuia ar fi fost cumparate de alti investitori ceea ce, in fond, inseamna tot o forma de privatizare.

Diferenta consta in beneficiile obtinute de stat in cele doua cazuri. Conform calculului facut derevista Capital in, numarul din 29 aprilie 1999, daca FPS ar fi ales calea vanzarii simple, statul ar fi obtinut circa 50 de milioane de dolari pe pachetul de 51 % din actiunile Asirom. Firma ar fi intrat in proprietatea unui investitor din domeniu cu sanse mari de a ramane un reper pe piata asigurarilor.

Dar pentru Asirom era pregatit celalalt scenariu. Influentele politice asociate cu interesele de business ale puternicilor vremii au facut ca, in final, de pe urma privatizarii Asirom, statul sa nu obtina nici macar un leu.

Despre privatizarea “cu cantec” a Asirom, „domnia” Angelei Toncescu si alte aventuri, numai pe Asigurariblog Plus intr-o editie viitoare.

Dragi prieteni, breaking news !  incepand de saptamana viitoare asigurariblog.ro  revine in actualitate dupa o pauza de 2-3 luni ocazionata de  sarbatorile de sfarsit de an si unele urgente profesionale.

Vom continua si in 2020 sa radiografiem piata asigurarilor si moravurile ei, intr-un limbaj lipsit de rigoare academica dar  presarat  cu umor si buna dispozitie.

Ca si in anii precedenti, din peisajul blogului nu vor lipsi interviurile cu personalitati din piata sau cu oameni simpli care au ceva interesant de spus, acesta fiind de fapt si criteriul selectiei invitatilor.

Accesul la postari va fi gratuit ca si pana acum.

La capitolul noutati avem asa :

• Aparitia unui nou articol nu va mai fi anuntata si pe pagina personala de facebook, considerand ca blogul a capatat suficienta notorietate. Intrati asadar direct pe blog sa vedeti noutatile, ori de cate ori aveti timp.  Sau:
• Abonati-va la  asigurariblog plus, un serviciu nou, evident tot gratuit,  dedicat cititorilor fideli. Pana sa apara pe blog, articolele cele mai interesante  vor fi trimise in mod prioritar abonatilor cu cateva zile inainte, pe adresa lor de email. Cam cum procedeaza si ZF ( corporate) sau Profit (insider). Numnai ca la noi acest serviciu e gratuit.
• Cum poti sa devii abonat asigurariblog plus ? Simplu.
• Trimite-ne un mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com iar in corpul mesajului scrie urmatoarele cuvinte : vreau abonament asigurariblog plus. De alte date personale nu avem nevoie.
• Totul gratuit, doar pentru fidelizarea cititorilor blogului

In rest, Doamne-ajuta si sa auzim de bine

Recunosc, nu ma pricep sa scriu texte triste si nici nu-mi face vreo placere atunci cand le citesc. Acum insa, acest lucru este necesar si o sa-ncerc sa fiu cat mai concis in ceea ce am de spus.

Dana Dobre, omul de comunicare al UNSICAR traverseaza o cumpana a vietii . Pe nepusa masa si fara vreo atentionare anterioara a aflat o veste cumplita. Are cancer pulmonar stadiul IV, descoperit la un control medical de rutina.

Respira cam greu si obosea cam repede, dar cati dintre noi nu au astfel de simptome ?  Suntem sedentari, nu prea facem miscare,  e multa  poluare in aerul pe care-l respiram. Si totusi, in cazul ei, n-a fost vorba despre asta. Si nici despre fumat, obicei pe care il abandonase in urma cu cativa ani .  Dana mai tragea din  cand in cand dintr-o tigara electronica, imprastiind doar aburi inofensivi. Si-atunci ?

La vestea proasta ca e bolnava de cancer, Dana vrea sa adauge si o veste buna. E hotarata sa  lupte cu boala si sa dea cu ea de pamant. “Am 56 de ani, spune ea si nu e loc pentru amandoua in corpul   meu. Ma trezesc vorbind cu ea prin casa si  i-am pus in vedere  sa plece si sa ma lase sa-mi traiesc viata in liniste. “

Pentru cei care o cunosc mai putin, Dana Dobre a slujit ani in sir piata asigurarilor ca jurnalist de asigurari la publicatii importante din Romania. Romania Libera, Business Standard, sunt cateva dintre ele. Analizele ei ( ce bizar suna acest termen acum! ) erau de un profesionism desavarsit iar articolele publicate , de o obiectivitate ireprosabila. De prin 2012, daca tin bine minte, a ales sa lucreze pentru Unsicar intr-o pozitie de om bun la toate. Consilier al conducerii, om de comunicare si PR, organizator de evenimente etc.

Pana la vindecare, drumul e lung, plin de obstacole si in contratimp. Tratament cu citostatice,  multe analize si investigatii, drumuri la spital, bani la doctori. Nu doar la noi ci poate si in strainatate.

Un lucu e clar. Pentru a reusi, Dana  are nevoie de ajutorul nostru financiar. Putem contribui la salvarea vietii ei  cu orice suma, oricat de modesta . Fiecare banut daruit acestei cauze umanitare, conteaza . In fata  constiintei noastre si a lui Dumnezeu! .

Succes Dana Dobre, iti tinem pumnii !

Puteti contribui in contul deschis la BCR, pe numele sotului Danei