Mărirea si decăderea companiei ARDAF este, fară indoială, un subiect pentru orice manual de istorie a asigurărilor .
Un fragment din această poveste interesantă îl puteți găsi mai jos. El face
parte din cartea „O istorie a pieței asigurarilor, prin ochii unui jurnalist”, un proiect ambițios pe care sper să-l duc la bun sfârșit în perioada următoare .
Amintesc că acest articol a fost mai întâi distribuit abonaților Asigurăriblog Plus. Puteți face parte din aceasta categorie de cititori fideli, trimițând un simplu mesaj la adresa asigurariblog@gmail.com, cu textul „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Abonamentul este gratuit și nu sunt necesare alte date personale.
ARDAF
La jumătatea anilor ’90, ARDAF era o marcă la fel de cunoscută în Romania că și celebra băutură răcoritoare Coca Cola ,care abia intrase pe piața locală și despre care romanii auziseră mai mult din filme. Astăzi pare incredibila comparația dar daca urmărim reperele importante din ceea ce a însemnat mărirea și decăderea firmei Asigurare Reasigurare Dacia Felix (ARDAF) o să înțelegem și de ce.
Ce mai înseamnă astăzi brand-ul ARDAF ? El se află în proprietatea firmei RSC Consulting, o companie de training și recrutare care aparține fostei președinte a companiei, Steluta Racolța.
Și planurile sunt pe termen lung.
“Voi folosi acest brand, prin intermediul ONG-ului “ ARDAF resurse umane”, având drept colaboratori oamenii care au contribuit la construcția societății de asigurări și a brandului ARDAF, spune Racolța.
Și acum să începem povestea.
ARDAF s-a înființat în 1992, fiind a doua firmă privată de asigurări din România , după UNITA, fondată cu un an mai devreme. Destinul ei este legat indisolubil de acela al fondatorului său, Banca Dacia Felix, de unde provine și denumirea companiei. Fară să intrăm prea mult în amănunte vom spune că Banca Dacia Felix, infintatî în 1991, a fost , la vremea respectivî a doua instituție bancara privata, apărută Romania, la Cluj Napoca.
Termenul de instituție bancara este ușor impropriu pentru că în anul de gratie 1991, încă nu existau reglementari legale în ce privește domeniul bancar. În consecință Dacia Felix s-a înființat pe baza legii societăților comerciale, și-a adăugat pur și simplu în denumire cuvântul “banca” și a început să atragă fonduri de la populație.
Dar rolul băncilor nu este doar acela de a aduna bani din piață financiara ci și de a oferi credite. Astfel că, după modelul vremii, la un an de la fondarea Băncii Dacia Felix, acționarii acesteia au decis să-și completeze portofoliul cu o societate de asigurări care să ofere cu precădere asigurări de ipoteci la creditele clienților instituției mama. Am spus,”după modelul vremii” pentru că la jumătatea anilor 90, fiecare bancă nou infintata urma același traseu – fondarea unei subsidiare în domeniul asigurărilor. Exemple sunt nenumărate : Banca Ion Tiriac și compania de asigurări ASIT, Bancorex și Omniasig, Banca Transilvania și SAR Transilvania (ulterior BT Asigurări), Asiban și un grup de bănci, BCR și BCR asigurări etc.
ARDAF urmează politica Băncii Dacia Felix
Revenind la ARDAF, să spunem că în primii doi ani de la înființare, societatea a urmat cu strictețe politica băncii, activitatea concentrandu-se pe o singura linie de asigurări, respectiv asigurările de clădiri sau bunuri, care erau ipoteci la creditele bancare. Business-ul începe să prindă cheag și în 1994 conducerea companiei decide o modificare în strategia de dezvoltare a ARDAF. Aceasta prevedea crearea propriei rețele de vânzări care să conducă la independența firmei de asigurări fata de logistica băncii Dacia Felix iar artizanul ei a fost Mircea Nicorici, președintele din acea vreme.
ARDAF încearcă astfel să-și construiască o notorietate la nivel national, renunțând la statutul de companie de asigurări a ardelenilor, așa cum începuse să fie cunoscuta. Un an mai tărziu, firma își înregistrează marca la Oficiul de Stat pentru Invenții și mărci, pentru o perioada de10 ani iar apoi își schimba numele în Asigurare-Reasigurare ARDAF SĂ. Vechile inițiale care făceau referire la Dacia Felix sunt înglobate în noua denumire dar ARDAF devine un brand de sine stătător.
Schimarea de strategie este de bun augur
Aceasta schimbare de strategie s-a dovedit de bun augur pentru anii care au urmat pentru că în perioada 1994-1996 la Banca Dacia Felix încep problemele, instituția fiind subiectul uni scandal financiar imens. Conform presei , este vorba în primul rand de acordarea unor credite neperformante în sume mari și de devalizarea instituției bancare că urmare a unui management defectuos. Arătat cu degetul era tandemul Sever Mureșan- Mircea Horia Hossu , adică unul din acționari și membru în Consiliului de administrație respectiv primul vicepreședinte al societății. Prejudiciul estimat ajungea la imensa suma de 160 milioane de dolari, o adevărată piatra de moara agățată de piciorul băncii.
Efectele s-au dovedit dezastruoase. Cea mai mare banca privata la vremea respectiva intra în reorganizare judiciara. Falimentul bate la ușa dar el nu se produce pentru că în 1997 în actionariatul BDF pătrunde grupul israelian Kolal ( faimosul grup Robinson) care cumpără pachetul de 44% din acțiuni deținut de firma de construcții Arcom. Banca Dacia Felix iese din reorganizare judiciara dar nu scapă și de probleme. Cum numele societății era copromis în rândul clienților, acționarul fuzionează banca cu o alta- Eurom Bank, instituție deținută tot de Kolal . Mai tărziu, în 2005 aceasta vă intra în componenta Leumi Bank, într-o tranzacție de 35 milioane de euro intre cele doua grupuri financiare din Israel. În 2019, Leumi Bank a fost la rândul ei achiziționată de First Bank, astfel că urmele Băncii Dacia Felix s-au șters definitiv, fară însă că instituția să fie declarata în mod oficial în faliment.
Dar să revenim la ARDAF
În perioada de agonie a BDF , ARDAF încearcă să reziste pe o piață promițătoare prin potențial ridicat și existenta unei și slabe concurente. Firma rămâne în proprietatea privata a celor trei societăți de investiții financiare, SIF Transilvania (19%) în primul rand , respectiv SIF Banat- Crișana(5%) și SIF Muntenia (1%). Dintre restul acționarilor, pachetul cel mai mare de acțiuni este deținut de Banca Dacia Felix), cu 16,3%, Fondul Mutual ARDAF 16 %; SM Invest (firma lui Sever Mureșan) 6% ,Rompetrol 5 %, Fondul Mutual al Oamnenilor de Afaceri 8 % și alti acționari persoane fizice – 4 %
. Câteva concluzii de etapa:
- Masurile de extindere teritoriala și de diversificare a portofoliului societății dau roade, în ciuda problemelor existente la nivelul Băncii Dacia Felix.
- Firma pare să absoarbă socul și încearcă din răsputeri să se lepede de numele compromis al fondatorului să – BDF.
- Eforturile merg în direcția creării unei notorietăți de companie stabila financiar și responsabila în ce privește plata daunelor.
Schimbări se petrec și în businessul propriu-zis cu asigurări. Compania clujeana intra pe piață RCA la sfârșitul lui 1996, fiind prima firma privata autorizata să practice acest segment de asigurări. Ulterior, își continua extinderea teritoriala și își completează portofoliul cu asigurările de viață, prin înființarea societății Asigurare de Viață Felix. Rezultatele vin pe măsură tuturor aceste schimbări .
Allianz lasă ARDAF cu ochii în soare
Astfel datele OSAAR, concentrate în cel de-al doilea Raport anual privind piață asigurărilor plasează ARDAF, în 1998, pe locul al patrulea în topul companiilor de profil cu o cota de piață de circa 6%. Cifrele privind încasările din prime nu sunt relevante în condițiile în care rata inflației în 1998 a fost de 41%. Dar societatea se afla acolo sus în top, iar că efect, investitori mari interesați de piață românească îi dau târcoale.
Într-un articol din revista Capital, numărul din 15 august 2002, președinta ARDAF de atunci, Steluța Racolța declara că, în 1999, firma germana Allianz a purtat negocieri avansate cu oficialii ARDAF, nemții fiind la un pas să cumpere compania. “ Oficial, Allianz nu ne-a anunțat că renunță la tratative, solicitând doar o pauza în negocieri. Am fost și noi surprinși când am constatat că au cumpărat compania de asigurări a lui Ion Tiriac, declara reprezentantul ARDAF
. Au urmat alte negocieri cu australienii de la QBE, aceștia renunțând la achiziția ARDAF din cauza evenimentelor de la 9-11 septembrie din Statele Unite dar și cu israelienii de la Kolal, prezenți deja în actionariatul companiei, prin Banca Dacia Felix.
Interesați să participe la majorarea de capital prin subscripție publica, israelienii s-au dovedit lipsiți de seriozitate. Ei au subscris în doua rânduri dar nu și-au îndeplinit și obligația de a vira banii în conturile societății, încurcând astfel planurile ARDAF
În ciuda evoluției bune pe piață , pentru ARDAF, găsirea unui investitor nu era un simplu moft. În lumina noilor reglementari ale instituției de supraveghere (legea 32/2000) societatea avea nevoie urgenta de o majorare de capital pentru a supraviețui pe piață. Or acționarul principal la acea data – SIF Transilvania nu funcționa că un fond de investiții care să asigure finanțarea societății. Era mai degrabă o struțo-cămilă financiara a cărui rol se reducea la a administra niste active ale acționarilor.
În 2002, societatea mai face o tentativa de majorare a capitalului social, scoțând la vânzare un nou pachet de acțiuni și oferind acționarilor posibilitatea să subscrie pentru a-și mari participația în compania clujeana.
Surpriza numita Tender
Așa cum era de așteptat, investitorii israelieni au repetat figura cu neplata acțiunilor dar surpriza vine din partea unui acționar cu o cota infima (0,8%), grupul timișorean Tender SĂ care pune pe masa banii necesari majorării capitalului (100 miliarde lei vechi) și ,drept urmare, devine, în etape succesive acționarul majoritar al ARDAF. Lucrurile par să reintre în normalitate, în ciuda faptului că grupul Tender nu era specializat în bussines-ul cu asigurări.
Suntem în 2002 și reprezentanții noului acționar majoritar anunță un viitor de aur pentru companie : majorări de capital oricând vă fi nevoie, asigurarea la ARDAF a tuturor activelor holdingului Tender, regândirea strategiei de piață.
Și nu era un lucru puțin daca ne gândim numai la amploarea pe care afacerile grupului Tender o avea atunci. După 10 ani de la înființarea companiei mama de către frații care aveau să dea numele grupului, imperiul Tender controla în 2002 o buna parte din economia românească. Grupul timișorean deținea participații în societăți financiare, petrol, agricultura, tehnologia informației, construcții etc, multe din ele dobândite cu susținerea politica a decidentilor vremii, lucru care avea să-l coste libertatea pe liderul grupului Ovidiu Tender. Dar să nu anticipam.
O vorba din popor spune că planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Zicala e potrivita în cazul ARDAF care sub administrarea grupului Tender, nu numai că nu prospera, ci începe să se confrunte cu serioase probleme financiare, începând din 2004 . Cum a fost posibil acest lucru ? Una dintre explicații ar putea fi faptul că acționarul majoritar al companiei nu avea expertiza în asigurări ceea ce a constituit o frană în dezvoltarea acesteia.
Astfel, înlocuirea directorului general al ARDAF, în 2004 a constituit o greșeală de management importanta daca ne gândim la faptul că acesta era în funcție de la fondarea societății și avea o experiență relevanta în lucrul cu oamenii din firma.
O alta explicație ar putea fi politica de tarife mici practicate de societate în special la RCA, politica care a dus la dificultăți în plata daunelor. Un exemplu în acest sens este participarea firmei la o licitație cu cântec privind parcul auto al armatei căreia, în goana după lichidități imediate, Tender îi oferise reduceri imense. Scandalul acestei licitații a fost uriaș în acele vremuri iar firma clujeana s-a ales cu reputația știrbită, În fine, dorință acționarului de a obține cota de piață s-a realizat cu prețul scăderii indicatorilor de solvabilitate și lichiditate ale societății.
Steluța Racolța a refuzat să fie manager de fațadă
Am fost curioși să aflam de la Steluța Racolța, fostul președinte al ARDAF punctul ei de vedere privind motivele pentru care a renunat la conducerea societății în 2004. „O să vă dau câteva exemple , spune Steluta Racolța. În calitate de director general, am refuzat de pilda, să semnez decizia de achiziție a 100 de autoturisme Toyota în condițiile în care aveam, la nivelul anilor 2002-2003, cea mai moderna flota auto de mașini Peugeot. Supărarea cea mai mare a acționarului Tender a fost însă refuzul meu de a semna actele de achiziție ale clădirii fostei Bănci Columna din București. De ce ? Pentru că vânzător era chiar grupul Tender iar prețul de cumpărare era dublu fata de cel al pieței imobiliare din acea vreme. Aveau nevoie doar de un manager de fațadă iar eu am refuzat să îndeplinesc acest rol”
Toate acestea au condus către un deznodământ previzibil. În 2005, analizând cifrele societății, instituția de supraveghere dispunea deschiderea procedurii de redresare financiara a ARDAF. Vestea a căzut că un trăsnet asupra clienților companiei, obișnuiți să creadă că ARDAF, simbolul ardelenilor, este o firma sigura și lipsita de probleme financiare.
Dintre motivele invocate de CSA pentru deschiderea procedurii , enumeram : coeficientul de lichiditate pentru asigurările generale era subunitar (033%) iar marja de solvabilitate disponibila se afla sub limita minima. Societății i s-a cerut elaborarea unui plan de redresare financiara iar pe perioada redresării i-au fost interzise mai multe operațiuni, cum ar fi cele de subscriere fară avizul CSA a unor contracte peste un anumit plafon al sumei asigurate, de efectuare a unor investiții etc.
Soluția pentru salvarea societății se reducea la o infuzie de capital, astfel că acționarii ARDAF decid din nou majorarea capitalului social al companiei. După circa trei luni, cutremurul care zguduise ARDAF din temelii se încheie în mod fericit dar nu definitiv. Acționarii aduc bani de acasă și dublează capitalul firmei de la 25 la 50 de milioane lei. Drept urmare, CSA declara încheiată procedura de redresare financiara.
Întrebat de portalul 1 asig.ro în data de 9.11.2005 despre situația în care a ajuns ARDAF, Directorul general al acesteia, Octavian Manastireanu, declara, printre altele: „problemele au fost generate, pe de o parte, de o serie de investiții imobiliare și, pe de alta parte, de încasările scăzute din campania RCA”.
Situația era însă mult mai grava iar acționarul majoritar, grupul Tender, ale cărui afaceri scăzuseră drastic în ultimii ani, își dorea acum să scape de o firma de pe urma căreia nu mai putea profita de lichidități și care începuse să-i aducă numai datorii.
De altfel, în același interviu de pe portalul 1asig, oficialul ARDAF recunoștea cu sinceritate planurile patronului sau. „În ce privește preluarea societății, printre numele vehiculate se numără GENERALI (Italia), OTP (Ungaria), UNIQA și WIENER STAEDTISCHE (Austria). “Cu UNIQA încă se mai poarta discuții”, spunea Octavian MANASTIREANU. Interesant este însă că RAIFFEISEN Zentralbank Osterreich (Austria) a investit în ARDAF, cumpărând circa 6% din acțiuni”,
Administrarea speciala bate din nou la ușa În anul următor, 2006 situația financiară a ARDAF se înrăutățește din nou, confirmand faptul că nu a fost vorba doar de probleme conjuncturale . Doar în primele noua luni compania înregistrează pierderi de 30 mil dolari, după ce , cu un an înainte raportase profit.
Indicatorii de solvabilitate scad din nou și societatea urmează același traseu- redresarea financiara. Numai că , de aceasta data organismul de supraveghere merge mai departe. Nemulțumită de activitatea administratorilor societății, CSA instituie procedura de redresare prin administrare speciala, numind un avocat specializat în calitate de administrator special.
La ARDAF este nevoie din nou de o majorare de capital , de aceasta data mult mai consistenta, 100 milioane lei noi. Ce urmează este un joc de puzzle ,mai mult sau mai puțin legal, la finalul căruia cuvântul care se poate citi în dreptul ARDAF este “faliment “. O companie de tradiție a pieței asigurărilor vă dispărea pas cu pas, înghițită de propria neputință și de interese obscure cărora nu le-a putut tine piept.
Dar să nu anticipam.