Bunul meu amic , Petre Inspireanu debuteaza astazi pe blog cu un ciclu de basme inculte, inspirate din istoria pietei asigurarilor. In fiecare vineri, veti putea citi despre aventurile imparatului ADAS-eanu si ale fiicelor sale , Aro, Astrid si Carmen. Cine le-a peţit, cum si cu cine s-au maritat, care le-a fost zestrea si ce s-a ales din ea.
Precizez, povestile nu sunt ale mele ci ale amicului Petre Inspireanu, asta ca sa nu am vreun proces de drepturi de autor cu el. Eu doar le gazduiesc pe blog. Cine are umor si condei, sa ia aminte, avem loc suficient pe blog sa publicam si alte povestiri vesele. Asadar:
Imparatul rosu si cele trei fete ale sale
A fost odată ca niciodată un împărat bătrân, care avea trei fete. El domnea și conducea după cum putea și se pricepea, toată împărăția sa, deși mulți supuși spuneau pe acasă pe la colțuri: „’Tulai Doamne! cu priceperea și împărăția sa cu tot!”. El, chiar împăratul nostru din poveste, ADASeanu se numește. El îi asigura pe toți supușii lui „că ca” el n-or mai afla, toată lumea de-or colinda, deși, la vremurile cele de demult odată, supușii lui nu aveau voie neam să iasă din împărăție să vadă ce și cum mai este prin lumea asta largă, mai ales prin apus.
Așa ca-n orice basm, care se respectă, împăratul nostru ADASeanu fusese dăruit cu cele trei fetele sale. Toate trei, că așa-i în povești, nu-i așa!?, erau bune foc, cam așa ca lupul din Capra cu trei iezi a lui Ion Creangă, frumoase foc, cam așa ca mama vitregă din Albă ca Zăpadaa fraților Grimm și deștepte foc, de le ardea mintea mai ceva ca atmosfera dintr-un basm de H.C. Andersen. Dar,fiecare dintre ele era dotată cu o zestre frumușică, cel puțin pentru acele vremuri de odată de demult.
Să fi tot fost în urmă cu vreo trei ori șapte primăveri sau să fi fost oare trei ori nouă primăveri, nici nu mai știu că a îmbătrânit și povestitorul nostru. Oricum, așa cum ne este dat nouă tuturor muritorilor de rând, i-a venit și împăratului vremea să plece din lumea asta de basm. După plecarea lui la cele veșnice, fetele au primit asigurări că imperiul va fi împărțit doar între ele. Cele trei fete ale împăratului au trăit o vreme din ce le lăsase ăl bătrân, ADASeanu, dar uite că vine așa o vreme când și zestrea lor se cam tot ducea pe apa sâmbetei. Atunci regenții au decis să le mărite ca pe o perlă a coroanei și să le caute pețitori bogați prin alte împărății. Aro, prima și cea mai mare dintre cele trei fetele împărăției, primise toate palatele tatălui. De către prim-dregătorul palatului central, parcă Bradu Vasile îi zicea, ea fu’ oferită la măritiș unor prinți, fii de împărat chiar și la împărați ceva mai bătrâni și înțelepți de prin apus.
Fata, după cum v-am povestit, nu prea frumoasă și nici prea deșteaptă și-a zis că averea trebuie păstrată în împărăția lu’ tac’su. De la bătrânul împărat roș tot auzise fata prin palatul central că „nu ne vindem împărăția/țara” și ce și-a zis: mai bine iau un băiat cinstit și harnic, de prin împărăție de pe la noi. Și pe când prim-regentul le povestea în delegațiile lui oficiale în apus că fata este taman bună de luat și de măritat, că e deșteaptă foc, cu bună creștere, cu potențial de creștere chiar și mai mare și cu zestrea intactă, tocmai atunci a ieșit un prinț din pădurea seculară de la Băneasa și a luat fata repede,pe furiș cu toate palatele ei și cu tot cu zestrea ei, așa intactă cum era.
Băiatul nostru se dădea el prinț Internațional, dar era mai mult național, gurile rele chiar îi spuneau când Inter, de la internațional, că așa se dădea el, când Agro, că așa îl știau mai toți de prin partea locului. Îi cam plăcea să bea tutun, românesc bineînțeles. Și uite așa i-a spart zestrea și a ţinut veselia câțiva ani întregi, şi poate și acum ar mai ţine încă; pentru că cine-o fost pe acolo și acum bea şi mănâncă. Dară pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă. Astfel, prințulnostru, deși pământean de prin popor, ba pe deasupra și cu originea sănătoasă, din pădurea secu din Băneasa nu făcu el cam nici o laie, bucălaie. După ce-or beut, or petrecut aproape toată moștenirea primei noastre fete din basm, pe tutun, românesc bineînțeles, și pe alte afaceri și plăceri personale a lăsat-o fără zestrea intactă, ceva mai puțin tânără și ceva mai puțin frumoasă.
Pentru azi o să închei aici și vă zic așa ”Dumnezeu să ne ţie, caci cuvântul din poveste, înainte mult mai este”. Poate în veacurile ce vor urma o să vă povestesc și de mariajul lu’ Astrid, cea de-a doua fată cu prințul Adasescu, cel cu palate prin apus, în regatul Francilor, și cu palate prin împărăția roșie, în localitatea lu’ Mamaia de la Marea Împăratului Negru de prin basmul Rex și vrejul din stațiunea lu’ Mazăre
Discalimer: Orice asemănare cu persoanje reale este pur întâmplătoare …