Despre constatatorii de daune si autorizarea lor

Despre schimbarile legislative   referitoare la activitatea constatatorilor de daune auto , aparute sau preconizate sa apara, se stiu putine lucruri. Avem , pe de o parte Norma 39/2016 privind asigurarile auto, aparuta deja. Aici se vorbeste despre specialistul de constatare daune si conditiile de avizare si inregistrare a acestuia de catre ASF. Studii superioare cu profil tehnic, cazier curat, cursuri de pregatire la ISF si in final, evident, inscrierea in Registru constatatorilor. Cred ca mai are nevoie si de ceva pregatire practica dar nu vad unde ar putea sa o faca daca nu a mai lucrat in sistem anterior.

Avem pe de alta parte o Norma dedicata special constatatorilor, aflata in pregatire la ASF. Un grup de lucru s-a aplecat sarguincios asupra problemei, cu vuvuzele, cu tot ce trebuie, inclusiv cu oameni de la asociatiile din piata  , in calitate de bagatori de seama.

Ce e mai important de spus aici  este faptul ca Norma va clarifica statutul constatatorilor. Vom vedea daca  acestia isi vor desfasura activitatea ca persoane fizice liber profesioniste  sau numai  sub imputernicirea unei firme de constatari/ regularizari daune, adica altfel spus vor lucra in baza unui contract. Cam dupa modelul agentilor de asigurari. Se stie ca acestia nu pot lucra  decat ca persoane fizice autorizate,  in baza unui contract de agent , semnat cu asiguratorul. Si din punct de vedere fiscal , agentul de asigurare persoana fizica, trebuie sa fie inregistrat tot ca  PFA, pentru a-si putea fiscaliza veniturile. Asta presupune sa fie luat in evidenta la Camera de munca cu tot ce decurge de aici – impozite , pensii, asigurari sociale. Ideea unui constatator persoana fizica care actioneaza  independent de orice intelegere contractuala e o iluzie. Modelul agentului ar putea fi preluat cu usurinta de AsF pentru constatatorii de dauna, daca nu exista alte interese. Dar sa nu ne pripim cu concluziile…

Reiau discutia.Daca constatatorii nu vor putea lucra de capul lor , logic ar fi ca ei sa lucreze in cadrul unor firme de profil. Ca brutarul nu lucreaza la cizmarie si nici invers. Numai ca ,in prezent, firme de profil sunt putine pe piata, vreo 10, sa zicem. Mai mult decat atat, niciuna  nu se afla sub umbrela ASF. Cu putine exceptii, toate functioneaza in baza legii societatilor comerciale, ceea ce nu e bine daca vrem sa reglementam corect acest domeniu. E drept, multe dintre ele, au functionat o vreme ca brokeri de asigurari insa statutul nu se potrivea cu profilul activitatii si in plus existau mai multe dezavantaje: raportari complicate, controale, amenzi, probleme.

Concluzia este ca puzderia de constatatori care se scolesc in prezent la ISF pentru a-si obtine avizarea n-au locuri de munca disponibile in prezent la firmele de profil din piata. Vor trebui sa-si infiinteze unele noi si probabil asa se va si intampla. Multi daunasi care astazi lucreaza in firme de asigurari isi vor lua soarta in maini, in speranta unor castiguri mai bune, fara constrangerea si rigoarea multinationalelor.

Norma aflata in pregatire va trebui insa sa explice  clar daca firmele de constatari daune, mai noi sau mai vechi vor fi singurele autorizate de ASF ( in afara asiguratorilor, evident) pentru aceasta activitate sau NU va exista o astfel de regula. In caz contrar,presupunand ca orice firma   va avea dreptul sa faca constatari de daune , fara sa functioneze sub controlul  ASF, atunci auzurile vor inflori. Service-rile sunt cel mai bun exemplu de un astfel de conflict de interese.