Înființată în 1995, compania Omniasig are una dintre cele mai interesante istorii, cel puțin daca vorbim de primii săi ani de activitate. Mărturie stau multitudinea de achiziții, fuziuni, înființări de subsidiare etc, cât și lupta acerba pentru poziția de lider de piață pe care Omniasig a dus-o permanent cu principalii săi concurenți, Asirom și Allianz Tiriac.
Un fragment din aceasta poveste interesanta îl puteți găsi mai jos. El face parte din cartea „O istorie a pieței asigiurarilor, prin ochii unui jurnalist”, un proiect ambițios pe care sper să-l duc la bun sfârșit în perioada următoare .
Amintesc că acest articol a fost mai întâi distribuit abonaților Asigurăriblog Plus. Puteți face parte din aceasta categorie de cititori fideli, trimițând un simplu mesaj la adresa [email protected], cu textul „Vreau abonament Asigurariblog Plus”. Abonamentul este gratuit și nu sunt necesare alte date personale.
OMNIASIG
Înființarea companiei Omniasig are o dată foarte clară în calendar – 27 octombrie 1995. Era într-o zi de vineri, zi în care creștinii ortodocși îl sărbătoreau pe Sfântul Dimitrie Basarabov sau, daca vreți, Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestiului.
Să fi ales acționarii firmei aceasta zi în mod intenționat , pentru a fi feriți de daune în viitoarea afacere cu asigurări sau a fost o simpla coincidență ? Nimeni nu poate ști.
Cert este că în jurul orei 10.30 , grupați în jurul unei mese din sediul Bancorex, viitorii proprietari ai Omniasig semnau actele de înființare ale companiei .
Societatea nu era o investiție de tip “greenfield”. Ea avea să fie înființată pe structura legală a unui asigurator de viață deja existent, Mondragon, firma cu un istoric controversat, care n-a funcționat pe piață decât un an .
În noua formula, pachetul majoritar de acțiuni aparținea companiei Financiara (73%) și nu Bancorex, așa cum s-ar putea crede. Asta pentru că legea bancară nu permitea unei bănci să dețină mai mult de 20% din acțiunile unei societăți non-bancare. Vorbim însă de aceeași Marie cu alta pălărie, daca ne gândim la faptul că Financiara aparținea aproape în totalitate ( 99,9%), aceleiași Bancorex. Ceilalți acționari erau persoane fizice romane și străine, în proporție de circa 27%, cu mențiunea că un singur om deținea un procent de 15 % din totalul portofoliului. Era vorba despre Sorin Ovidiu Vantu, cel care își păstra la Omniasig participația din epoca Mondragon.
Noua companie a pornit la drum cu doar 10 angajați cu carte de munca. Nu știm daca printre ei se număra și Directorul General, Constantin Toma sau acesta avea un contract de mandat dar cert este că omul despre care facem vorbire avea să marcheze istoria companiei timp de 15 ani de la data înființării acesteia. După 15 ani, Toma a ales (sau a fost forțat) să demisioneze și să se ocupe de propria afacere. Ce fel de afacere ? Evident, tot cu asigurări, cel puțin în prima faza.
Omniasig a pornit așadar, la drum avându-l pe Constantin Toma la cârma corabiei. Dar cine era noul sef și mai ales ce-l recomanda să conducă firma de asigurări a celei mai importante bănci romanești, în acele vremuri tulburi ?
Născut în 1961, într-un sat din județul Prahova, directorul general al Omniasig nu avea prea multe scoli înalte și nici o experiență în asigurări la momentul numirii în funcție. Absolvise scoala militară de ofițeri Nicolae Bălcescu, în 1983, și lucrase timp de trei ani în calitate de sef al biroului contabilitate , la Romavia, imediat după Revoluție. CEO -ul Omniasig și-a completat ulterior studiile universitare, ultimele dintre acestea în 2007, când a absolvit Facultatea de relații economice internaționale din cadrul ASE. Mintea romanului de pe urma, cum s-ar spune.
De altfel, într-un articol pentru anuarul “Who’s Who în Business – Cei mai importanți 1.000 de oameni din business 2008” citat de Ziarul Financiar din 8 octombrie 2009, Constantin Toma recunoștea cu modestie : “Cea mai mare realizare profesionala a mea de până acum o reprezintă chiar compania Omniasig. Sunt foarte mândru că am reușit să pun bazele unei organizații-model, capabila să crească într-o perioada relativ scurta pentru o companie de asigurări, la dimensiunile pe care le-a atins Omniasig în prezent”
Dotat cu o inteligență nativă și un fler deosebit în afaceri ,Toma a fost numit de presă „marele maestru al combinațiilor”. Asocierea sa cu celebrul personaj Ostap Bender din carțile lui Ilf si Petrov s-a datorat modului ingenios și indrăzneț dar deseori nesigur si riscant prin care reusea sa aduca afaceri in beneficiul companiei. Chiar și așa, în cei 15 ani de mandat, el a dus Omniasig de la 10 angajați și 30.000 de lei cifra de afaceri în primul an, la peste 450 de angajați și milioane de euro cu care peste câțiva ani avea să se vanda compania. Dar toate la timpul lor.
La scurta vreme de la înființare, pe fondul creșterii cifrei de afaceri, Omniasig avea să-și deschidă prima subsidiară, Omniasig Asigurări de viață, în 1997. Acțiunea a avut loc că răspuns la intrarea olandezilor de la Nederlanden pe piața asigurărilor de viață dar și în speranța că Bancorex îi va trimite o parte dintre clienții care apelau la creditele băncii. Omniasig Asigurări de viață a funcționat pe piață până în anul 2012, cu rezultate notabile, când a fost cumpărată de grupul francez AXA, cel mai mare asigurator european la vremea respectivă.
După patru ani de acumulări cantitative care au dus compania în topul firmelor de pe piața asigurărilor, Omniasig a făcut , așa cum era și normal, saltul calitativ. Prima modificare semnificativa de acționariat are loc în anul 1999. Este anul când, după o agonie care a început în 1997, Bancorex, acționarul majoritar al Omniasig intra în faliment. Dosarele cu credite neperformante sunt preluate de Agenția pentru Valorificarea Activelor Bancare iar ce a rămas bun din banca revine BCR. Omniasig este scoasă la mezat și vă fi vândută în trei etape.
S-a început cu fardarea miresei, adică cu majorarea capitalului social al firmei, etapa la care Bancorex nu a participat, așteptând să-și vandă acțiunile în mod direct către un eventual investitor ce urma să fie căutat. Timpul acordat acționarilor care nu și-au exprimat dreptul de preemțiune pentru a-și găsi cumpărători – o luna de zile.
S-a trecut astfel în a doua etapa, cea a depunerii eventualelor oferte. „Am primit opt scrisori de intenție declara președintele Toma pentru revista Capital din 3 iunie 1999. Patru de la investitori romani și patru de la companii din străinătate, adaugă el „. Pentru istorie să spunem și care erau acestea: TBI Holding, Daewoo, QBE International, ABN AMRO Bank, respectiv, dintre firmele romanești, Atlas Consult 99, Sunoil Company, SMF Media Pro Grup și , în nume personal, patronul Gelsor, Sorin Ovidiu Vantu.
În sfârșit , ultima etapa avea să fie aceea în care noul acționar urma să-și completeze portofoliul majoritar cu restul participațiilor, ramase în proprietatea unor persoane fizice, angajați ai Omniasig sau Bancorex. Câștigător a fost declarat concernul TBI Holding, firma evreiasca, înregistrată în Olanda, despre care vom vorbi mai jos. Suma plătita pe Omniasig nu s-a făcut publica în mod oficial dar o desprindem dintr-o declarație a directorului general al Omniasig, din același articol . El spunea așa : „ Efortul financiar făcut de compania câștigătoare pentru achiziționarea acțiunilor și a drepturilor de preferință ale acționarilor , depășește suma de patru milioane de dolari”.
Să vedem acum cine era noul proprietar al companiei. În ciuda declarațiilor sforăitoare pentru presa, de tipul „ un nume de referință în mediile financiare internaționale”, despre TBI Holding nu se știa mai nimic în Romania anului 1999. Firma primea corespondenta într-o căsuță poștală, nu puteai găsi un pliant sau o broșură cu imagini ale sediului central sau care să ateste serviciile pe care le pune la dispoziție clienților sai . Pusi în dificultate, oficialii Omniasig dădeau din colt în colt la solicitările presei de a furniza mai multe informații privind noul acționar.
Ceața totală era doar o aparență, pentru că timpul a dovedit că TBI Holding nu era o firma fantomă, de tipul celor care mișunau cu sutele în acei ani de început al economiei de piață în Romania. La o cercetare mai atentă se putea vedea faptul că israelienii învestiseră deja sume importante în doua societăți din Bulgaria (una în domeniul pensiilor private ) și dețineau o alta firma în nume propriu pe piață din Polonia.
Mergând mai departe să spunem că actionariatul companiei cuprindea nume importante. Pachetul majoritar (60%) era deținut de Kardan Ltd, o companie publica din Israel, listata la bursa din Tel Aviv . Restul acțiunilor aparțineau Bankers Trust, o banca americana care urma să fie cumpărată de nemții de la Deutsche Bank.
Motivul pentru care noul acționar majoritar al Omniasig nu-și făcea publicitate era simplu. Nu avea nevoie de așa ceva. Firma funcționa pe principiul unui fond de investiții , calitate în care cumpăra, eficientiza businessul printr-un management performant și vindea în profit.
Astăzi , în 2020, TBI nu mai are afaceri cu asigurări în Romania dar deține trei societăți, integrate la rândul lor într-un holding mai mare – o bancă, o societate de leasing respectiv o firmă de credite de consum.
Cumpărarea pachetului majoritar de către o firma străină nu le-a căzut prea bine angajaților Omniasig. Obișnuiți să-și vadă de treaba lor, fară constrângeri din partea actionariatului, aceștia erau acum confruntați cu planurile riguroase ale TBI Holding de a crește valoarea firmei într-un ritm accelerat, în vederea unei vânzări ulterioare, cât mai profitabile. Epoca romantică din perioada de început a companiei avea să devina istorie.